„Cremele cu protecție solară sunt toxice”, noua teorie a conspirației care se răspândește pe internet
Uită de antivacciniști și de adepții teoriei „Pământul este plat”: a apărut o nouă mișcare pe rețelele sociale care vrea să te convingă că nevoia de a-ți proteja pielea de Soare este de fapt o schemă elaborată menită să te facă să îți arunci banii pe cremele cu protecție solară, scrie El Pais.
Zilele acestea, poți fi un influencer în orice domeniu și să ai succes, uimind un public de milioane de urmăritori care își arată dragostea față de tine prin interacțiunea cu conținutul online pe care îl produci.
Vara asta, subiectul care poate ilustrează cel mai bine acest fenomen este cruciada neașteptată lansată împotriva protecției solare.
Din cauza acestei mișcări conspiraționiste, vara aceasta s-ar putea ca mai puțini oameni să folosească cremele cu protecție solară decât anul trecut – și se vor simți mândri și motivați de decizia lor. S-ar putea să îi auzi discutând această temă la un restaurant de pe plajă în timpul vacanței.
Antrenorul de fitness James Middleton (a nu se confunda cu fratele lui Kate Middleton) este unul dintre cei mai pasionați apărători ai acestei teorii absurde. Pe contul său de Instagram, unde este urmărit de 250.000 de oameni, Middleton a scris: „Gândiți-vă pentru un minut. Ei [companiile farmaceutice și autoritățile din domeniul sănătății] au nevoie de voi să credeți că Soarele este rău”.
Pe Twitter, Middleton le cere oamenilor să nu mai folosească protecția solară pentru că „nivelurile ridicate de vitamina D fac să fie aproape imposibilă dezvoltarea de boli autoimune”.
Cu toate că Middleton nu este nici imunolog, nici oncolog sau vreun altfel de doctor, fanii lui îl aplaudă pentru poziția pe care a adoptat-o împotriva „mitului periculos” creat de industria care ne vinde creme cu protecție solară.
Explicațiile unui dermatolog
Gonzalo Segurado, un dermatolog care lucrează în Unitatea de Cancer de Piele a Grupului Pedro Jaén, explică faptul că vitamina D este într-adevăr importantă. „Este un hormon necesar pentru absorbția calciului și a fosforului, două elemente fundamentale pentru sănătatea oaselor și a dinților.”
„Datorită rolului ei în metabolismul calciului, este implicată și în sănătatea cardiovasculară, fertilitate, în anumite patologii nervoase, în bolile autoimune și chiar și rolul pe care îl joacă în dezvoltarea unor tipuri de cancer este studiată”, a precizat doctorul.
Însă, Segurado scoate în evidență faptul că vitamina D nu este un factor determinant de unul singur și, în orice caz, nu în mod exclusiv. „Faptul că ai o cantitate adecvată în sânge nu te protejează nici de anumite boli, pentru că există și alți factori care joacă un rol.”
Expertul recunoaște că unii pacienți au dubii cu privire la posibilitatea ca protecția solară să prevină absorbția vitaminei D. „Între 15 și 20 de minute de expunere neprotejată la Soare a feței, brațelor sau picioarelor ar fi destul ca să absorbi cantitatea necesară”.
Alții, spune doctorul, apelează la trucuri pentru a se bronza: printre ei se numără persoanele care utilizează un factor de protecție foarte scăzut, se dau cu o cantitate foarte mică, nu o folosesc în zilele înnorate sau merg la solar.
„Nu există o așa numită bronzare sănătoasă”
„Nu există o așa numită bronzare sănătoasă”, a spus dermatologul. „Bronzarea pielii este un mecanism de apărare pe care corpul îl folosește atunci când este lovit agresiv de razele solare. Trebuie să te protejezi în mod adecvat pentru că aceste trucuri creează doar o falsă impresie de siguranță care ne face mai vulnerabili în fața leziunilor provocate de Soare”.
În unele comunități online și presupuse forumuri de auto-îngrijire și medicină naturală, se răspândește o idee periculoasă: că lumina Soarelui nu este toxică, dar că cremele cu protecție solară sunt toxice.
Jose Aguilera, profesor de fotobiologie la Universitatea din Malaga și membru al Academiei Spaniole de Dermatologie și Venerologie studiază prezența și capacitatea de a pătrunde în piele a doi potențiali perturbatori endocrini în loțiunile de protecție solară.
Un studiu al Organizației Spaniole a Consumatorilor și Utilizatorilor publicat îi iunie sfătuiește lumea să nu folosească 29 de creme din cauză că pot conține unul dintre acești compuși.
În experimentele care au dus la aceste recomandări s-au folosit, însă, cantități cu mult mai mari decât cea pe care o persoană o folosește în mod normal zilnic.
„Conspiritualitatea” contra științei
Un studiu din 2021 care a descoperit benzen (o substanță cancerigenă) în mai multe astfel de loțiuni de plajă a dat naștere teoriei conform căreia cremele cu protecție solară omoară mai mult decât expunerea la Soare, o idee care a coincis cu o creștere a cazurilor de melanom și alte tumori ale pielii.
Experții atribuie mai mulți factori acestei creșteri, dar niciunul dintre ei nu are legătură cu protecția solară. Dermatologii menționează o creștere a numărului de persoane care fac sport și activități fizice afară, hainele de vară care expun o mai mare parte din corp, longevitatea, numărul tot mai mare de destinații de vacanță expuse la radiații solare ridicate și folosirea solarelor de bronzat.
Cu toate acestea, argumentele comunității științifice par că doar alimentează și mai mult teoriile unor apărători ai conspirațiilor care invocă înțelepciunea antică și puteri aproape spirituale.
Militanții „conspiritualității”, o ideologie care combină pseudoștiința cu credințele semi-religioase despre funcționarea lumii și a corpului uman, vor să ne convingă că influența pozitivă a unei stele benevole precum Soarele, elementul principal a mai multor civilizații antice, este blocată de vulgara industrie chimică din era modernă.
Potrivit lor, pentru a fi liber, diferit și natural, nu ar trebui să te protejezi de razele Soarelui. Nu încercați asta acasă.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News