Live

News Alert Rezidenţiatul se amână, Sorina Pintea dă vina pe Klaus Iohannis că n-a numit interimar la Educaţie

Data actualizării: Data publicării:

Examenul de rezidențiat se amână, intr-o decizie fără precedent în ţara noastră. Ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie, dar candidații vor putea susține testarea abia pe 8 decembrie, a anunțat în urmă cu puțin timp ministrul Sănătăţii. Sorina Pintea spune că s-a ajuns în această situație pentru că președintele Klaus Iohannis nu a numit un ministru interimar la Educație. Atât ministrul Sănătăţii, cât şi cel de la Educaţie trebuie să dea un ordin comun pentru examenul de rezidenţiat.

Sorina Pintea a declarat, vineri, că motivul amânării constă în faptul că nu are cine să semneze ordinul de examen, în condițiile în care nu există ministru la Educație.

Astfel, a fost luată decizia ca examenul de rezidențiat să aibă loc în data de 8 decembrie 2019.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății: „În data de 17 noiembrie 2019 trebuia să se desfășoare sesiunea din anul acesta. Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar având în vedere că la Educație nu a fost numit ministru sau ministru interimar, suntem în imposibilitatea de a emite aceste acte normative și prin urmare de a susține acest examen în 17 noiembrie.

Deși am sperat că nu vom ajunge în această situație și am sperat că vom avea un ministru al Educației în baza propunerii transmise de premier către președintele României, iată că ne vedem nevoiți să luăm o decizie de amânare”.

Anunțul ministrului Sănătății vine în condițiile în care, joi, viitorii medici au solicitat soluționarea crizei examenului de rezidențiat și susținerea sa la data anunțată inițial, respectiv 17 noiembrie. Federația Asociațiilor Studenților în Medicină a avertizat că lipsa actuală a unui ministru al Educației poate influența negativ desfășura în condiții optime a examenului.

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România a făcut un apel către Guvernul României, Parlamentul României, Administrația Prezidențială, Universitățile de Medicină și Farmacie, Direcțiile de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor pentru a soluționa situația existentă „înainte de a deveni o problemă reală, care să ducă la amânarea acestui examen vital și integrarea pe piața muncii a mii de absolvenți de medicină din România”.

FASMR precizează că absolvenții facultăților de Medicină care urmează să susțină rezidențiatul „merită o situației clară, o dată stabilă pentru care s-au pregătit moral și mai ales, un examen care să nu fie periclitat de proceduri, întârzieri și jocuri politice”.

„Examenul de rezidențiat este mult mai mult decât un examen pentru studenții și absolvenții mediciniști, este momentul la care am sperat și pentru care ne-am pregătit timp de șase ani, care marchează împlinirea vocației unei generații întregi de viitori medici”, spune Teodor Cristian Blidaru, în numele Consiliului Director al FASMR. 

Citiți și: Reacția Vioricăi Dăncilă: Iohannis periclitează o generație de tineri medici prin refuzul de a numi un interimar la Educație

Redactare G.M.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății

Protest în fața Ministerului Sănătății al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie. Care sunt nemulțumirile lor

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Câte pastile de iodură de potasiu au ajuns la populație începând din iunie 2022. Aproape 28 de milioane de pastile sunt în farmacii

Partenerii noștri