Live

Chirurgia robotică este chirurgie minim invazivă la superlativ

Data actualizării: Data publicării:

Chirurgia robotică reprezintă vârful tehnologic atins în prezent de chirurgia minim invazivă. Noțiunea de chirurgie minim invazivă a fost ridicată la rang de vedetă cu mai bine de trei decenii în urmă, odată cu revoluția adusă de abordul laparoscopic. Ca să răstoarne din nou standardele „modernității”, chirurgiei robotice i-au trebuit însă 20 de ani, interval scurs de la acreditarea primului dispozitiv robotic în chirurgia generală până la extinderea pe scară largă a ultimei generații de sisteme robotice, da Vinci Xi.

Printre avantajele de neegalat ale chirurgiei robotice, se numără:

  • Chirurgul poate manevra, de la distanță, concomitent, 2-3 instrumente și o cameră de luat vederi, printr-un sistem de patru brațe articulate;

  • Brațele robotului imprimă mișcări precise unui set avansat de instrumente, la rândul lor multi-articulate;

  • Robotul „operează” tot cu pense și foarfeci, numai că acestea au șapte grade de libertate, ceea ce le conferă o mobilitate net superioara mâinii umane. Ele se pot roti pe nu mai puțin de 540 de grade, adică se pot răsuci o dată și jumătate în jurul axei proprii;

  • Atunci când este nevoie de coagularea unor vase mai mari sau de crearea unor căi de circulație între intestine, senzori speciali preiau informații de la țesuturile implicate, ajustând manevrele respective pentru a obține rezultatul optim;

  • Medicul vizualizează câmpul operator la rezoluție înaltă, tridimensional, mărit de 10 ori față de normal. Sistemul video ultraperformant îi permite chirurgului să manevreze instrumentele în spații altminteri inaccesibile, vizualizând și cele mai fine structuri anatomice, pe care le poate diseca, tăia sau, din contră, proteja mai ușor.

Avantajele de mai sus, expuse din punct de vedere al medicului aflat la consolă, se transpun în avantaje net superioare altor tipuri de intervenții chirurgicale, pentru pacient, care este supus unei intervenții chirurgicale de mare precizie, cu prognostic operator foarte bun, cu incizii minime și sângerare intraoperatorie mult redusă, cu complicații reduse sau inexistente și recuperare rapidă.

Spitalul Clinic SANADOR și-a completat în 2020 portofoliul de echipamente medicale de elită cu robotul da Vinci Xi, cel mai avansat sistem robotic chirurgical din lume.

În sfera chirurgiei generale, indicațiile includ: rezecțiile de colon, rezecțiile de rect, chirurgia bariatrică, tratamentul herniilor inghinale și ventrale, gastrectomiile, tratamentul herniilor hiatale și al bolii de reflux gastroesofagian, cura acalaziei, chirurgia pancreasului, chirurgia splinei. În urologie, intervenția robotică este de primă intenție în prostatectomii (chirurgia prostatei), dar este recomandată și pentru nefrectomii parțiale sau totale, excizii ale chisturilor, cistectomie sau pieloplastie. Din sfera ginecologiei, se adaugă histerectomiile (pentru tumori benigne sau maligne), miomectomiile, chirurgia endometriozei.

Citește mai mult despre avantajele chirurgiei robotice și despre intervențiile chirurgicale care pot fi abordate robotic într-un material realizat de Dr. Teodor Buliga, medic primar Chirurgie generală cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică și chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Credea că are o răceală persistentă. De ce boală gravă suferea de fapt bărbatul

Cum poate fi tratată o boală gravă tot mai des întâlnită în România

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii. Ce trebuie să faci

Cum se tratează boala gravă care provoacă balonare și dureri de burtă

Partenerii noștri