Live

Beatrice Mahler: Dimineață, din 100 de pacienți, doar doi aveau necesarul de oxigen sub 10 litri. Față de valul 3, consumul s-a triplat

Data publicării:
Pacienții din valul al patrulea al pandemiei au nevoie de oxigen în mai mare măsură decât în valul precedent. Consumul s-a triplat la „Marius Nasta”, spune Beatrice Mahler Foto: Profimedia Images

Managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, Beatrice Mahler, spune că în această perioadă s-a triplat cantitatea de oxigen consumată, față de valul trei al pandemiei, în timp ce medicii au ajuns martori la adevărate tragedii. Nu puține sunt cazurile în care familiile pierd mai mulți membri în doar câteva zile. 

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București spune că sunt mult mai multe cazuri severe de COVID în valul patru al pandemiei, pacienții au nevoie disperată de oxigen, iar spitalele trec printr-o situație dificilă.

„Suntem într-o situaţie extrem de dificilă în spitale, avem foarte mulţi pacienţi internaţi, dar nu acest lucru este poate cel mai important, ci faptul că formele pe care le prezintă și pacienţii din secţie sunt extrem de severe, pacienţi care necesită debit mare de oxigen şi nu ajunge de multe ori sau de cele mai multe ori la cei care au formă evolutivă. Prezenţa unui pat şi a unui concentrator de oxigen devin insuficiente pentru evoluţia din primele 24 de ore de la momentul internării”, a arătat medicul Beatrice Mahler, sâmbătă, la Digi24.

Spitale sub risc de incendii

Astfel, consumul de oxigen faţă de valul 3 al pandemiei s-a triplat, a menționat managerul. „Azi-dimineaţă, din 100 de pacienţi prezenţi în secţie doar doi aveau necesarul de oxigen sub 10 litri, ceilalţi aveau necesarul de oxigen foarte mare şi consumul de oxigen a crescut extrem de mult. Avem cantităţi uriaşe. Practic, faţă de valul 3, am triplat consumul de oxigen în acest moment”, a spus Beatrice Mahler.

Întrebată dacă îi este teamă pentru siguranța din spital, având în vedere incendiile care au fost în ultimele luni, Beatrice Mahler a spus că „riscul există cu siguranţă”  și a explicat că s-a încercat implementarea tuturor măsurilor posibile, însă trebuie ținut cont că infrastructura este aceeaşi.

„În acest moment cei de la IGSU au controale în secţiile secțiile de Terapie Intensivă, practic, au o discuţie cu personalul din spital de mai multe ori pe zi, să verificăm şi să reverificăm faptul că procedura este respectată, deschiderea geamurilor periodic. Pentru că avem unitatea mobilă în curte, beneficiem şi de sprijinul IGSU cu o unitate de pompieri care este prezentă acolo. Oarecum, aceste măsuri suplimentare ne creează o stare de confort care pot să spun că a lipsit în trecut”, a menționat managerul.

„Nu credem că vor urma săptămâni mai bune”

Beatrice Mahler mai spune că medicii se descurcă foarte greu cu afluxul de pacienți din valul al patrulea și sunt expuși riscului de burnout din cauza volumului mare de muncă, a stresului și a tragediilor pe care le văd zilnic: sunt familii care într-o săptămână pierd chiar și trei membri, a povestit Beatrice Mahler.

„Există această suferință a incapacității de a oferi mai repede asistență, a imposibilității de a oferi de multe ori în cursul serii sau al nopții sau al weekendului cât mai rapid un pat, de multe ori pacienții rămân pe un scaun și așteaptă un pat sau transferul către un alt spital, pe care îl găsim cu foarte mare dificultate. Pe lângă acest moment de început de tratament pentru pacienții care sosesc, suferința foarte mare vine de la numărul mare de persoane care nu reușesc să depășească acest moment extrem de greu care înseamnă infecție COVID, nu reușesc să depășească acest efort pe care îl facem noi împreună cu pacientul, iar această suferință se răsfrânge cu siguranță și asupra familiilor. Dramele pe care le vedem în jurul nostru, familiile care pierd în mai puțin de o săptămână unul, doi, poate trei membri, sunt extrem de greu de dus de fiecare dintre noi. Nu credem că vor urma săptămâni mai bune și lucrurile astea, în timp, își pun amprenta, iar burnout-ul, care vine inevitabil la acest efort, ne impactează pe toți”, a declarat managerul de la „Marius Nasta”.

Fără ajutorul studenților la Medicină, care vin în weekend și fac voluntariat, dificultatea acestui moment ar fi mult mai mare, a mai spus Beatrice Mahler.

Un scenariu „mult prea dur decât tot ceea ce putem noi să trăim”

Întrebată de scenariul despre care vorbea fostul ministru al săntății, Nelu Tătaru, care avertiza că nu a a fost atins încă vârful acestui val epidemic, iar în lipsa unei vaccinări masive va exista și valul 5, și valul 6 al pandemiei, Beatrice Mahler a comentat:  „Nu vreau să-mi imaginez un asemenea scenariu, pentru că ar fi mult prea dur decât tot ceea ce putem noi să trăim. Cred și sper că cetățenii vor înțelege că fără ajutorul lor nu vom putea ieși din acest moment extrem de dificil, că până la urmă, noi, în spitale, vedem doar vârful efectului și poate dramele cele mai multe, însă ca să ieșim cu toții din această situație, care nu este numai una medicală, este una socială, una economică, una care ne afectează pe toți emoțional, până la urmă, trebuie să înțelegem că vaccinul pe care îl avem în acest moment la dispoziție poate să facă diferența și că această măsură care nu costă nimic, doar informare, timp pentru informare, poate fi până la urmă accesată de oricine dorește”, a punctat dr. Beatrice Mahler.

„Vaccinul ne protejează față de o formă severă de boală. Într-adevăr, nu exclude infectarea, dar oare ce s-ar întâmpla dacă noi, 95 la sută din populația României, ar fi vaccinată?”, a adăugat Beatrice Mahler. „Cred că lucrurile ar sta cu totul diferit”, a continuat ea.

„Marius Nasta” nu apare pe lista spitalelor care primesc tratamentul cu anticorpi monoclonali

Managerul de la „Marius Nasta” spune că unitatea medicală pe care o conduce nu a primit deocamdată anticorpi monoclonali, folosiţi în tratamentul timpuriu al pacienţilor COVID. Spitalul nu se află pe lista Ministerului Sănătății cu cele 134 de spitale către care a fost distribuit ajutorul primit din Italia.

„Sper să din tot sufletul să fie doar o omisiune, pentru că altfel, pacienţii care ajung la Marius Nasta ar fi discriminaţi de dreptul la o medicaţie care până la urmă e stabilită de un protocol naţional. Am trimis o adresă, vineri, la Miniserul Sănătăţii când am văzut și eu în presă lista respectivă. Aștept, în cursul zilei de luni voi primi probabil un răspuns să văd care este situaţia şi care sunt paşii pe care trebuie să îi urmăm, pentru că Institutul Marius Nasta este de mai bine de un an jumătate în linia întâi şi ar fi normal ca şi pacienţii care ajung aici să beneficieze de toată schema terapeutică, sigur în funcţie de indicația pe care o are fiecare persoană”, a mai declarat Beatrice Mahler.

Din datele disponbile, se pare că acesta este cel mai benefic tratament pentru un pacient, mai ales dacă îl primește în primele șapte zile de la momentul infectării. „Ce nu trebuie să uităm este însă că acești anticorpi fac practic în organismul unei persoane infectate ceea ce fac anticorpii pe care ni-i producem singuri prin vaccinare. Adică, dacă eu, vaccinată, mă infectez, am deja anticorpii necesari ca organismul meu să lupte și voi avea o formă mult mai puțin severă. Exact acest lucru fac și anticorpii monoclonali, oferă o centură de siguranță împotriva unei afecțiuni severe”, a explicat Beatrice Mahler.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta": "Avem nevoie de sânge pentru grupele rare. Sunt persoane extrem de valoroase"

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Partenerii noștri