Live

Avertisment din SUA. Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool

Data publicării:
Consumul de alcool duce la 100.000 de cazuri de cancer şi 20.000 de decese cauzate de cancer în SUA în fiecare an. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Băuturile alcoolice ar trebui să poarte pe etichetă un avertisment cu privire la riscurile de cancer, a spus vineri Chirurgul General al SUA, relatează Reuters. Imediat după această declaraţie acţiunile producătorilor de băuturi alcoolice au început să scadă.

Consumul de alcool creşte riscul în cazul a cel puţin şapte tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, de colon şi de ficat, însă majoritatea consumatorilor americani nu sunt conştienţi de acest lucru, a spus Vivek Murthy, chirurgul general al SUA.

Chirurgul general al SUA este o funcţie guvernamentală, echivalentă cu şeful sănătăţii publice. Chirugul geneneral trebuie să ofere americanilor cele mai bune informaţii ştiinţifice disponibile cu privire la modul de îmbunătăţire a sănătăţii lor.

Foto: Vivek Murthy, chirurgul general al SUA / Sursa foto: Profimedia Images

Murthy a cerut, de asemenea, ca orientările privind limitele de consum de alcool să fie reevaluate, astfel încât oamenii să poată cântări riscul de cancer atunci când decid dacă să bea sau cât să bea, alături de avertismentele actuale privind defectele congenitale şi deficienţele în conducerea maşinilor.

„Consumul de alcool este a treia cauză prevenibilă de cancer în Statele Unite, după tutun şi obezitate, crescând riscul pentru cel puţin şapte tipuri de cancer”, a declarat biroul lui Murthy într-o declaraţie care însoţeşte noul raport.

Documentul mai stipulează că alcoolul este vinovat pentru 100.000 de cazuri de cancer şi 20.000 de decese cauzate de cancer în SUA în fiecare an, mai mult decât cele 13.500 de decese cauzate de accidente rutiere asociate alcoolului.

„Legătura directă dintre consumul de alcool şi riscul de cancer este bine stabilită pentru cel puţin şapte tipuri de cancer indiferent de tipul de alcool (de exemplu, bere, vin şi băuturi spirtoase) care este consumat”, se arată în raport. Este vorba inclusiv de cancere ale esofagului, gurii, gâtului şi laringelui.

Noul raport recomandă ca furnizorii de asistenţă medicală să încurajeze depistarea consumului de alcool şi trimiterea la tratament, după caz, iar eforturile de sensibilizare generală să fie extinse.

După această declaraţie, acţiunile companiilor de băuturi alcoolice Europa Diageo şi Pernod Ricard au scăzut cu peste 3%, în timp ce producătorii de bere Heineken şi Anheuser-Busch InBev au înregistrat, de asemenea, scăderi. Acţiunile producătorilor de băuturi alcoolice cotaţi în SUA - Constellation Brands, Brown-Forman Corp şi Molson Coors - au scăzut între 1% şi 2% în primele şedinţe de tranzacţionare. 

Băuturile alcoolice din Statele Unite poartă în prezent o etichetă de avertizare sanitară care le sfătuieşte pe femeile însărcinate să nu bea şi precizează că, de asemenea, consumul afectează capacitatea unei persoane de a conduce o maşină sau de a folosi utilaje. Această etichetă nu s-a schimbat din 1988, de când a fost concepută.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Kim Jong Un despre noua sa rachetă hipersonică

Donald Trump insistă cu ideea „excelentă” de a face Canada al 51-lea stat al SUA, după anunțul demisiei premierului Justin Trudeau

Congresul SUA a certificat revenirea lui Trump la Casa Albă. Acesta l-a acuzat pe Biden că a făcut tranziţia „dificilă”

Unei femei din Marea Britanie i-au fost extirpate opt ​​organe din cauza unui cancer rar, iar după un an s-a întors la muncă

Partenerii noștri