Abuzurile la care sunt supuse persoanele cu dizabilități din România. „Ne-a bătut, ne-a învinețit picioarele”
O mie de oameni mor anual, în centrele pentru persoane cu dizabilități din România. În grija statului sunt peste 18 mii de copii și adulți, de care nu ştie nimeni. Autorităţile nu reușesc să le dea o a doua șansă, iar cei care ar trebui să-i îngrijească, de multe ori, îi chinuiesc.
Povestea cutremurătoare a unei românce, căreia medicii din Bacău i-au dat 5 luni de trăit, dar salvată de doctorii din Turcia
Condiții inumane într-un azil din Neamț
„Dacă nu mai sunt bani, înseamnă că eu pot să mor”. Disperare în spitalele din România, după ce Guvernul a redus cheltuielile bugetare
Primul spital din România construit de la zero de stat ar putea să nu mai funcționeze
Lipsă de materiale sanitare în spitale. Medic: Trec anii și nu suntem mai bine
Spitalul în care aparatura de sute de mii de euro zace în cutii
România, prima în topul șpăgilor din Sănătate, în UE
Spital abandonat la marginea Timișoarei
Pacient în România. De ce ne pleacă medicii
În România sunt 812.594 persoane cu dizabilități. Asta înseamnă 1 român din 100.
„Datele pe care le-am colectat noi, referitoare la 2018, ne arată că sunt aproximativ 1.000, sau peste 1.000, de persoane care așteaptă în centrele de psihiatrie să se elibereze locuri în centre de tip rezidențial din sistemul de asistență socială”, spune Georgiana Pascu, manager de proiect CRJ.
Până când pleacă din spitalele de Psihiatrie, unde ar trebui să primească ajutor de specialitate, în realitate sunt batjocoriți. Un exemplu vine de la Târgu Jiu, unde o angajată a filmat cu telefonul 2 tineri dezbrăcăți. Poliția a deschis o anchetă.
„În chestiunea abuzurilor fizice, când sunt legaţi, dezbrăcaţi, violaţi sau filmaţi în ipostaze total neadecvate în care li se încalcă dreptul la imagine, dreptate ş.a.m.d. Uitaţi-vă că nici măcar în situaţiile în care avem imagini explicite, filmate exact de cei care ar trebui să îi protejeze”, spune Georgiana Pascu, manager de proiect CRJ.
„Sunt oameni care au fost preponderent abandonați la naștere când au fost bebeluși și apoi au crescut succesiv în instituții de protecția copilului, iar în momentul când au făcut 18 ani au fost plasate în instituții pentru persoane adulte cu dizabilități”, spune Cerasela Predescu, asociația PRO ACT.
„Ai câteva traume, semne, cicatrici care rămân, cu cât te uiți la ele, cu atât îți amintești, ura, era ca și cum să fie ei stăpâni, să facă ei legea în sistemul ăla, era lipsa de iubire, lipsa de afecțiune, cu toții am simțit-o pe pielea noastră... Îmi aduc aminte, cred că aveam 7 ani și noi ne jucam toți și, deodată, ne-a confiscat lucrurile acelea și ne-a bătut, ne-a învinețit picioarele, ne-a umflat mâinile, e rău să nu poți ridică o lingură, să faci baie sau să faci baie la comun cu toți”, mărturisește Alina, pacientă.
„Cele mai multe dintre aceste centre sunt izolate și, în general, aceste instituții, în acest moment, răspund doar nevoilor de bază. Adică instituțiile au avut un rost, o menire care a fost, la un moment dat, când au fost gândite, au răspuns unor nevoi reale. Problema e că azi, în 2020, instituțiile nu mai răspund nevoilor oamenilor, instituția e un model perimat, un model care cumva, prin modul de construcție, prin funcționalitatea sa, încalcă drepturile persoanelor”, adaugă Cerasela Predescu, asociația PRO ACT.
Legea îi obligă pe directorii centrelor să le reorganizeze, să fie cel mult 50 de oameni într-o clădire.
Dacă statul le-ar da o șansă la o viață normală, integrarea în societate ar fi mai ușoară.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News