Lipsă de materiale sanitare în spitale. Medic: Trec anii și nu suntem mai bine
Subfinanțarea sistemului de sănătate din România a ajuns la cote alarmante. Într-una din secțiile de radiologie intervențională din cel mai mare spital de urgență din București, medicii au pus pe perete un mesaj dezarmant: „N-avem nicio șansă!”. Nu au bani pentru materiale sanitare, iar pacienți cu boli grave sunt puși pe liste de așteptare și de jumătate de an.