Live

Video Sală de sport la 1,5 km de școală, în Gorj. A costat 160.000 de euro, dar nu a fost folosită niciodată

Data actualizării: Data publicării:
În urmă cu aproape 20 de ani, în România au fost construite 400 de săli de sport cu bani de la Guvern, special pentru orele de educație fizică. Foto: Captură Digi24

În urmă cu aproape 20 de ani, în România au fost construite 400 de săli de sport cu bani de la Guvern, special pentru orele de educație fizică. Una dintre acestea a fost ridicată și la Săcelu, în județul Gorj. A costat 160.000 de euro, dar nu a fost folosită niciodată. Și asta pentru că este prea departe de școală, iar elevii ar trebui să meargă jumătate de oră pe jos ca să facă ora de sport. În plus, familia fostului primar a revendicat terenul pe care a fost construită clădirea.

Primăria a construit sala de sport în 2004. În 2006, terenul a fost revendicat de către familia viitorului primar. Nu știe nimeni cum s-a putut construi acolo, dacă terenul nu era liber de sarcini. De atunci, primaria a început să achite chirie proprietarilor, câte 2.000 de euro lunar.

Gheorghe Dumitrelea - primar Săcelu: În 2012, unul dintre moștenitorii familiei care a revendicat terenul a ajuns primar. S-a oprit plata chiriei timp de două mandate, până în 2020, ca să nu intre edilul în incompatibilitate. După eliberarea din funcție, alături de ceilalți moștenitori, a acționat primăria în judecata, iar acum proprietarii au de primit peste 500 de mii de euro, chiria în anii de neplată.

Florin Jurebie - viceprimar Săcelu: Există o hotărâre judecătorească din anul 2009, unde s-a stabilit o suma de bani care trebuie dată către moștenitori. Da, e adevărat, eu făceam parte din acești moștenitori.

Primarul care a avizat construirea sălii de sport e de negăsit. Ambii edili care l-au precedat spun că sala nu trebuia construită acolo.

Sala a fost amplasată la o distanță de mai bine de 1 km față de unitatea de învățământ din localitate. Elevii ar trebui să piardă pe drum o jumătare de oră din cele 45 de minute, atât cât durează în acest moment o ora de curs. Lucru imposibil.

Gheorghe Dumitrelea - primar Săcelu: Când a fost proiectată, era în curtea școlii. În mod indentionat s-a mutat această sală de sport. E la o distanță fabuloasă de școală.

Când e cald afară, elevii fac sportul în curtea școlii, iar iarna în clasă.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulți elevi au fost răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime, în fața unei școli din China

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Alertă în Gorj: un băiat de 12 ani a fost dat dispărut. Salvamontiștii au intervenit pentru căutarea minorului

Școli fără căldură în prag de iarnă. Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci

Partenerii noștri