Live

Tânărul asupra căruia poliţiştii au tras cu pistolul şi au rănit o femeie trăieşte. Un suspect de omor s-a sinucis

Data actualizării: Data publicării:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a precizat, miercuri, că tânărul în vârstă de 20 de ani, cercetat sub control judiciar după ce poliţiştii au tras cu pistolul asupra lui în timpul unei urmăriri şi au rănit o femeie, nu s-a sinucis, aşa cum anunţaseră surse judiciare preluate de agenția națională de presă Agerpres.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a precizat că o persoană asupra căreia existau suspiciuni că ar fi omorât o femeie în satul Balda s-a sinucis.

Cazul în care persoana bănuită de omor s-a sinucis se referă la incidentul din data de 12 februarie, când în localitatea Balda a fost descoperită o femeie căzută cu faţa în jos, într-un pârâu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei.

Iniţial, surse judiciare anunţaseră că un tânăr în vârstă de 20 de ani, cercetat sub control judiciar după ce fost implicat într-o urmărire care a dus la rănirea gravă a unei femei, s-a sinucis.

Tânărul a fost plasat sub control judiciar în urmă cu o zi.

„Urmare a evenimentului din data de 8 februarie a.c., când un poliţist din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Brâncoveneşti a efectuat foc de armă asupra unui autoturism, în urma căruia un glonţ ar fi ricoşat şi ar fi lovit în zona capului o femeie, de 59 de ani, din localitatea Aluniş, vă comunicăm faptul că, astăzi, 12 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a dispus faţă de un tânăr de 20 ani, din localitatea Răstoliţa, bănuit de comiterea a două infracţiuni de ultraj, măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 30 de zile, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea Răstoliţa”, a informat, marţi, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.


Știrea inițială: 

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din localitatea mureşeană Răstoliţa, cercetat sub control judiciar după ce fost implicat într-o urmărire care a dus la rănirea gravă a unei femei, s-a sinucis, au anunţat, miercuri, surse judiciare citate de Agerpres.

Tânărul fusese plasat sub control judiciar în urmă cu o zi.

„Urmare a evenimentului din data de 8 februarie a.c., când un poliţist din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Brâncoveneşti a efectuat foc de armă asupra unui autoturism, în urma căruia un glonţ ar fi ricoşat şi ar fi lovit în zona capului o femeie, de 59 de ani, din localitatea Aluniş, vă comunicăm faptul că, astăzi, 12 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a dispus faţă de un tânăr de 20 ani, din localitatea Răstoliţa, bănuit de comiterea a două infracţiuni de ultraj, măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 30 de zile, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea Răstoliţa", a informat, marţi, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Cercetările în dosar erau efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin.

O femeie de 59 de ani este în stare gravă, la spital, după ce a fost împuşcată, din greșeală, pe o stradă dintr-o localitate din judeţul Mureş. Un glonţ rătăcit, tras de poliţiştii aflaţi în urmărirea unui fugar, a lovit-o pe femeie în zona capului. A fost transportată la spital în stare gravă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Operațiune de salvare la limită. Polițiștii l-au oprit pe un bărbat care ameninţase că se va sinucide. Voia să facă o bombă

Un tânăr cercetat pentru tentativă de omor s-a sinucis în Penitenciarul Miercurea-Ciuc

Un bărbat s-a aruncat cu maşina în mare, la Mangalia. Ce le-a spus polițiștilor fosta lui iubită

Sinucidere sau crimă ascunsă: Viața dublă a unui doctor celebru obsedat de sex și moartea misterioasă care au captivat o țară întreagă

Partenerii noștri