Sinucidere sau crimă ascunsă: Viața dublă a unui doctor celebru obsedat de sex și moartea misterioasă care au captivat o țară întreagă

Data actualizării: Data publicării:
Philip Polkinghorne la tribunal / Polkinghorne cu o damă de companie
Philip Polkinghorne a fost acuzat că și-a ucis soția și că a înscenat moartea ei pentru a părea că și-a luat singură viața. Capturi foto: X

Un cunoscut chirurg oftalmolog obsedat de droguri și dame de companie era acuzat că și-a ucis soția și că a făcut să pară ca s-ar fi sinucis, relatează The Guardian. Timp de opt săptămâni, procesul lui Philip Polkinghorne a captivat Noua Zeelandă, iar detaliile cele mai picante din viața dublă a înstăritului doctor au fost făcute publice. Totuși, în ciuda valului de dezvăluiri incriminatorii, juriul a ajuns la concluzia că Pauline Hanna nu a fost ucisă de soțul ei.

Polkinghorne a fost acuzat inițial că și-a ucis soția prin strangulare și că a înscenat moartea ei pentru a părea că și-a luat singură viața. Avocații apărării au susținut că Hanna, extenuată de munca ei ca director în domeniul sănătății, s-a sinucis suferind de depresie.

Cazurile de crimă nu sunt neobișnuite în Noua Zeelandă, o țară unde are loc în medie o crimă la fiecare cinci zile, potrivit statisticilor poliției. Dar, în ultimii ani, puține cazuri au atras atât de mult atenția publicului precum procesul lui Polkinghorne.

Două dintre cele mai mari publicații de știri, New Zealand Herald și Stuff, au avut bloguri actualizate în timp real și au lansat podcasturi în care discutau toate noutățile din acest proces, martor cu martor, probă cu probă.

Oamenii s-au înghesuit în tribunalul din Auckland ca să privească cum se desfășoară procesul, umplând sala de judecată, în timp ce ambele podcasturi despre cazul Polkinghorne au ajuns pe primele trei locuri în clasamentul Spotify din Noua Zeelandă.

„Bifează toate căsuțele care fac un proces interesant, adică o persoană cunoscută, o moarte misterioasă. Are tot felul de detalii picante cu prostituate și vieți duble”, a explicat profesorul de jurnalism James Hollings de la Universitatea Massey.

pauline-hanna-philip-polkinghorn
Pauline Hanna, soția lui Philip Polkinghorne, știa că soțul ei o înșală și le-a spus unor rude că doctorul este un „maniac sexual” care „vrea să facă sex cu toată lumea”. Capturi foto: X

„Viața dublă” a unui doctor celebru: droguri și aventuri amoroase

Totul a început în dimineața zilei de 5 aprilie 2021, când Polkinghorne a sunat la poliție să anunțe că a găsit trupul soției în casa lor din Remuera, o suburbie bogată din Auckland. Hanna părea că s-a spânzurat.

În ciuda faptului că a durat 16 luni ca Polkinghorne să fie acuzat de omor, poliția a început să trateze cazul drept o moarte suspectă după doar o oră de investigații.

Procurorul Alysha McClintock a spus în deschiderea procesului că doctorul trăia o „viață dublă” care a devenit din ce în ce mai greu de ascuns față de soția sa.

Consumul de droguri, infidelitatea și problemele financiare l-au făcut pe Polkinghorne să își omoare soția, potrivit acuzației.

„A înscenat totul ca să pară că moartea soției sale a fost o sinucidere”, a spus McClintock. „Pare șocant, ca ceva dintr-un roman polițist.”

Faptul că Polkinghorne folosea metamfetamină nu a fost niciodată pus sub semnul întrebării – el a pledat vinovat încă de la început pentru deținere de droguri.

Dar, în timp ce apărarea susținea că doctorul folosea drogurile în mod recreațional, acuzarea îl descria pe Polkinghorne ca pe un consumator avid care a devenit tot mai instabil.

philip-polkinghorne-4
În cei cinci ani dinainte ca Hanna să moară, Polkinghorne a plătit șase femei cu 300.000 de dolari, trei dintre ele fiind identificate ca lucrătoare sexuale. Captură foto: X

Detectivii au descoperit că în zilele dinaintea morții lui Hanna, Polkinghorne a căutat pe internet „edem la picior după strangulare” folosind un browser privat și a căutat cum să șteargă informații salvate în iCloud.

Mai mult, Polkinghorne a șters și mesajele de WhatsApp trimise cu doar câteva minute înainte să sune la poliție, precum și istoricul apelurilor telefonice.

Un „maniac sexual” care „vrea să facă sex cu toată lumea”

Un personaj central al acuzării a fost dama de companie Madison Ashton, cu care Polkinghorne a fost descoperit într-o cabană de lux din South Island la mai puțin de o lună după ce Hanna a murit.

Polkinghorne i-a transferat lui Ashton peste 100.000 de dolari, iar din mesajele pe care doctorul le-a șters de pe telefon reieșea că cei doi aveau o relație și își făceau planuri pentru viitor.

Relația lui Polkinghorne cu Ashton nu a fost singura lui aventură extraconjugală. În cei cinci ani dinainte ca Hanna să moară, Polkinghorne a plătit șase femei cu 300.000 de dolari, trei dintre ele fiind identificate ca lucrătoare sexuale.

Înainte de moartea ei, Hanna le-a spus unor rude că știe că soțul ei o înșală, spunând că este un „maniac sexual” care „vrea să facă sex cu toată lumea”. Într-o înregistrare prezentată în timpul procesului, Hanna spunea că soțul ei face sex cu alte femei, o face să sufere, dar că „știu că mă iubește”.

„Nicio probă de la locul faptei, nicio probă de pe trup. Asta ar fi crima perfectă. Pot să sugerez că nu este. Este o fantomă”, a spus avocatul lui Polkinghorne în fața juriului.

madison-ashton-2 (1)
Un personaj central al acuzării a fost dama de companie Madison Ashton, cu care Polkinghorne a fost descoperit într-o cabană de lux din South Island la mai puțin de o lună după ce Hanna a murit. Capturi foto: X

Doi medici legiști chemați de apărare au spus că, cel mai probabil, cauza morții este sinucidere prin spânzurare, indicând faptul că trupul lui Hanna nu prezintă nicio leziune care ar indica faptul că a avut loc un conflict violent.

Martorii apărării au vorbit și despre depresia de care suferea Hanna. Ea a încercat să se sinucidă la începutul anilor '90, potrivit surorii ei, în timp ce medicul ei de familie a confirmat faptul că Hanna i-a spus că se gândea să își ia viața în 2019.

Alți martori au vorbit despre stresul provocat de jobul ei în timpul perioadei de vaccinare din pandemia de Covid-19, când era uneori nevoită să lucreze și 100 de ore pe săptămână.

Judecătorul a dezvăluit luni o întrebare pe care a primit-o din partea juriului care arăta faptul că cei mai mulți membri nu credeau că au fost prezentate destul dovezi care să demonstreze că Hanna s-a sinucis, însă unii dintre ei nu credeau că acuzarea a prezentat destul dovezi care să arate că Polkinghorne și-a ucis soția.

Trei ore mai târziu, juriul a dat verdictul: nevinovat. La ieșirea din tribunal, Polkinghorne a spus: „Acum putem să jelim și să o lăsăm pe Pauline să se odihnească în pace.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul în timp real al ciclonului Ashley în România. Zonele spre care se îndreaptă acum megafurtuna
Digi FM
Cea mai veselă familie de la Hollywood. Kate Hudson, superbă alături de mama ei, celebra Goldie Hawn, și de...
Pro FM
Povestea melodiei „Candle in the wind”. De ce familia regală nu a fost de acord să fie cântată la...
Film Now
În anii '90, toți bărbații visau la ea, dar ea era copleșită de probleme. Cum arată Heather Locklear la 63 de...
Adevarul
Rusia lansează acuzaţii şi avertismente dure la adresa Occidentului. „E periculos să lupţi pentru victorie cu...
Newsweek
700.000 de pensionari pierd la pensie 300 de lei lunile următoare. Ce au muncit aceștia?
Digi FM
Sandra Bullock, omagiu emoționat adus regretatei actrițe Maggie Smith: Mi-a făcut viața mai dulce
Digi World
Unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, vulnerabil în faţa creşterii nivelului mării. Plajele ar putea...
Digi Animal World
Reacția unui bărbat când se întâlnește cu un urs în fața propriului garaj. Imaginile sunt virale: „Ce calm e!”
Film Now
De ce a fost concediat Charlie Sheen din serialul "Doi bărbați și jumătate". Autodistrugerea starului care...
UTV
Zoe Kravitz a lasat totul la vedere intr-o rochie mini din dantela la Paris Fashion Week. Lookul care a...