Live

Rusaliile 2023 - ce simbolizează sărbătoarea pentru creștini ortodocși

Data actualizării: Data publicării:
Tradiții de Rusalii 2023. Foto: Shutterstock

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Rusaliile 2023 luni, pe data de 5 iunie. Cincizecimea sau Pogorârarea Sfantului Duh, după cum mai este denumită, este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de cea a Paștilor. De Rusalii, enoriașii își amintesc că Duhul Sfânt a venit în lume şi s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, iar la Ierusalim s-a întemeiat Biserica lui Hristos. Anul acesta, românii care lucrează la stat se bucură de o minivacanță de Rusalii, pentru că se face punte între zilele libere legal 1 iunie - Ziua Copilului, și 5 iunie - Rusalii.

Pe 5 iunie 2023 sărbătorim Rusaliile sau Pogorârea Sf. Duh

Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile de la Înălţarea Sa la ceruri, a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, fiind denumită și „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. În 2023, Rusaliile pică luni, pe data de 5 iunie.

Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare”, pentru că odată cu ea, se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.

Semnificația biblică a Pogorârii Duhului Sfânt

Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.

Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (...) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 1-13).

E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urmă cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi (dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine), care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.

Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt. După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim. Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.

Semnificaţia Cincizecimii constă în aceea că de acum Duhul Sfânt pătrunde definitiv în istorie neexistând timp şi spaţiu fără prezenţa personală, venirea reală şi lucrarea efectivă a lui Dumnezeu. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.

Tradiții și obiceiuri la români de Rusalii

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane. Ramuri de tei vindecătoare Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului.

În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare. În unele zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului. Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei. În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele. Udatul nevestelor Tot de Rusalii, în Ardeal există obiceiul cunoscut ca „udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

„Udatul nevestelor” în râul Gurghiu, un obicei unic în România, pe care localnicii din comuna Hodac îl păstrează cu sfinţenie din moşi-strămoşi în a doua zi de Rusalii, a fost anulat anul trecut din cauza pandemiei. „Udatul nevestelor” de la Hodac şi din satul aparţinător Toaca este un obicei dedicat tinerelor soţii, care s-au căsătorit în ultimul an, după Rusaliile de anul trecut și până acum, şi are ca scop fertilitatea şi norocul femeii. În anumite zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos atunci toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua de sărbătoare.

Rusaliile, cunoscute sub diferite nume - iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice - umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare. Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular „luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi „luat din Rusalii”. În Duminica Rusaliilor nu e bine să te urci în copaci sau în locuri înalte și nici să călătorești departe de casă. La poartă și în casă se pun flori, frunze de tei sau de nuc.

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.

Pentru români, luna iunie începe cu o minivacanță de 5 zile pentru angajații de la stat, întrucât se face punte între zilele libere legal 1 iunie - Ziua Copilului, și 5 iunie - Rusalii, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern la sfârșitul anului trecut.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sfântul Ciprian, sărbătoare pe 2 octombrie în calendarul ortodox. Care este semnificația evenimentului

Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare rânduită în Biserică astăzi, pe 1 octombrie. Ce spune preotul despre tradițiile zilei

Sfânta Sofia este prăznuită astăzi într-o biserică din București. Cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

Astăzi este Înălțarea Sfintei Cruci. Ce este bine să faci pe 14 septembrie

Partenerii noștri