Repatrierea aurului | Iulian Fota: Şi noi ne pregătim de un război economic şi ideologic. Tot cu Occidentul, ca şi Rusia
Promisiunile populiste sunt atractive, sunt asul din mâneca politicienilor în perioada electorală. Doar că această carte se joacă pe bani mulți. Când dai, fără să te gândești la echilbrul economic al țării, inevitabil ajungi la fundul sacului. Și cauți cu disperare resurse din care să-ți finanțezi promisiunile. Scoți dintr-un buzunar ca să bagi în altul. Indicatorii economici se duc la vale, ești avertizat din toate direcțiile că țara alunecă spre criză, încerci să te amesteci în funcționarea instituțiilor și până la urmă ajungi la singura monedă de schimb care nu se devalorizează: aurul. Este barometrul unei țări. Când discuția ajunge la mutarea rezervelor de aur, ni se pregătește ceva. „Şi noi ne pregătim de un război, economic şi ideologic. Tot cu Occidentul, ca şi Rusia”, a declarat la Digi24 expertul în probleme de securitate Iulian Fota. El a explicat că ideea repatrierea aurului este lipsită de sens şi nu poate fi pusă în aplicare, istoria demonstrând acest lucru.
Stâlpul prăbușit peste un tramvai din București a fost remontat, dar cu susul în jos
Încă doi români au fost identificați printre decedații din Spania, în urma inundațiilor catastrofale
Replici istorice din dezbaterile electorale pentru alegerile prezidențiale
Primarul lăutar din Mehedinți care își rotunjește veniturile din cântări la nunți și botezuri
Spaniolii își învelesc mașinile cu folie de plastic și le ancorează de stâlpi
Șofer filmat cu un copil în brațe, la volan. Ce amendă riscă bucureșteanul căutat acum de poliție
Arhiepiscopul Teodosie poate fi judecat pentru cumpărare de influență
Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta
Catedrala Notre Dame din Paris, afectată de incendiul devastator, își redeschide porțile după 5 ani. Cât a costat restaurarea
„Tema aurului am văzut-o ca pe o temă recurentă a naţionaliştilor, când vor să sădească neîncredere în sufletul românilor vizavi de Occident”, a adăugat Iulian Fota.
Fostul consilier prezidenţial a explicat că în secolul XX au fost două momente care au demosntrat că politica de izolaţionism nu a făcut decât să agraveze situaţia României. Este vorba despre politica liberală „prin noi înşine” şi apoi de cea din perioada ceauşistă, când Nicolae Ceauşescu a vândut 80 de tone de aur pentru a plăti datoria externă a ţării.
„Ceauşescu, având aurul aici, a folosit aurul asupra căruia avea control total pentru a plăti datoria externă, o eroare enormă. Să nu le vină cumva şi altora ideea asta. Din punct de vedere economic, explicaţia oferită pentru ideea repatrierii aurului e lipsită de sens. Nu poate fi pusă în aplicare această decizie, BNR e integrată într-un mecanism european.
Aurul e o temă recurenta la naţionalistii români, a fost folosită ca să bage în cap idei românilor idei antioccidentale - ideea invadatorului străin care vine în România să ia aurul o regăsim şi în discursul naţionaliştilor care vor să sădească neîncredere în sufletul românilor faţă de Occident.
La Roşia Montană, discuţia s-a pus pe aceeaşi paralelă cu occidentalii care vin şi ne iau aurul.
Discuţia despre aur este o prostie economica, cu semnale de izolaţionism, un element demagogic pentru a produce fractura între români şi Occident.
Când relatiile actualei guvernări cu Occidentul sunt din ce în ce mai tensionate, scenariul repatrierii aurului nu trebuie exclus şi eliminat. S-ar putea fi să fie şi un joc pe termen mediu, BNR e vizată, <de ce să nu facem această decizie pe mâna lui Isărescu, el să aducă aurul, când îl vom înlocui pe Isărescu, altcineva, cu aurul adus de Isărescu să aibă acces la aur şi, pe o decizie politică, să obţină o marjă de manevră pe o situaţie economică complicată>. Poate fi un joc rentabil pentru ei.
Aducerea aurului de la Londra ar părea că întorci capul străinătăţii, că te izolezi. După ce istoria ne arată căile bune şi rele, să repetăm nişte greşeli e prea mult”, a explicat la Digi24 Iulian Fota.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News