Exclusiv Fota: Dacă statele nemulțumite de împărțirea granițelor merg cu o agendă revizionistă la Casa Albă, lucrurile vor deveni complicate

Data actualizării: Data publicării:
iulian fota digi24
Iulina Fota, fost consilier prezidențial. Sursa Foto: capută Digi24

Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate, a vorbit, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, despre victoria lui Donald Trump în alegerile de peste Ocean. Fota a punctat că principalul câștigător din regiune este Victor Orban, un susținător vehement al lui Trump. Acum acesta are „un culoar bun” și trebuie să fim foarte atenți la „ce va cere”.

Întrebat dacă administrația Trump va încuraja dorințele lui Orban, Fota a punctat: „Trebuie să vedem care-s dorințele, că nu prea le știm. Iar ce bănuim nu ne place și s-ar putea să se confirme. Rămâne să vedem. Deci încă nu știm care sunt poftele lui Victor Orban. E clar că va cere ceva, pentru că trebuie să spunem lucrul ăsta, că e meritul lui Victor Orban. A avut curaj, a fost inspirat, a intuit în ce direcție merg locurile, a fost consecvent, loial. Deci, nu întâmplător mișcarea conservatoare americană îl iubește pe Victor Orban. Deci are Victor Orban o oportunitate, acum are un culoar bun. Rămâne să vedem ce va cere. Cum se va lega prietenia în continuare.”

Reporter: Orban este și prietenul lui Putin, va fi liderul de la Budapesta mâna care leagă cele două state?

Iulian Fota: Ce va însemna asta? Asta însemna că în Europa Centrală, din nou, după mulți, mulți ani, apare o agendă revizionistă și aia va fi mare belea. Nu mă feresc de cuvântul ăsta, chiar dacă nu e prea academic. Dacă așa ceva se va întâmpla tocmai pentru că și Rusia este revizionistă, și mai sunt niște state revizioniste în în zona asta de Europa. Și dacă, într-adevăr, agenda asta revizionistă începe să fie acceptată, tolerată, poate chiar susținută de Casa Albă, o să fie o cumpănă foarte mare.

Reporter: Credeți că există riscul ca revizionismul lui Orban să fie susținut de Casa Albă?

Iulian Fota: Nu știu, asta e una dintre marile necunoscute. Sper, însă, din toată inima să nu. Ne rămâne să vedem, dar este un scenariu.

Reporter: Victor Orban este cel care a blocat ajutorul pentru Ucraina în mai multe rânduri, a militat semi-deschis, prin vocea consilierilor săi, pentru o împărțire a Ucrainei. Mă gândesc acum aici la scenariu similar cu cel Cehoslovac.

Iulian Fota: Sunt multe state în zona noastră nemulțumite de aranjamentele din trecut. Unele vechi de 70-80 de ani, altele ceva mai recente, vechi de 20 de ani. Dacă statele astea pun mână de la mână și încep să pistoneze și se duc cu o agendă revizionistă la Casa Albă, ținând cont și de trecerea și afinitatea pe care o au cu cu noua administrație, lucrurile vor deveni complicate.

Adică scenariul ăsta întotdeauna a fost posibil. Dar acum e mai probabil ca altădată. Mai ales că Europa este anti-revizionism, pe bună dreptate. Europa merge pe ideea că trebuie să facem țările mai bune, nu mai mari, la fel cum a mers și Trump. Acesta vrea SUA mai bune, nu mai mari. Miza asta a fost ani de zile miza principală. Și uite că a mers. Europa-i mai prosperă, suntem toți la pace. Dar asta nu a dus la dispariția frustrărilor istorice și a dorințelor de a vedea unele granițe revizuite.

Și rămâne să vedem în ce măsură Casa Albă respectă Europa și atunci nu încurajează revizionismul sau Casa Albă va dori să pună într-o situație inferioară Europa și să-i dea Europei de lucru. Și atunci revizionismul este cea mai bună cale de a face așa ceva.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri