Live

Reacția sindicatelor din penitenciare, după ce bărbatul care a ucis un polițist s-a sinucis în arest

Data publicării:

Sindicaliștii din penitenciare afirmă, într-un comunicat de presă, că rata sinuciderilor în penitenciarele din România este mai scăzută ca cea din alte state europene și arată că deținuții care intenționează să se sinucidă încearcă de obicei să ascundă acest lucru, pentru a nu fi împiedicați.

Citește și: Parchetul Judecătoriei Timișoara cercetează cauzele decesului lui Ionel Marcel Lepa, ucigașul polițistului din Timiș

„În penitenciarele din România, rata sinuciderilor este în medie de 3,95 la 10.000 de deţinuţi. Sub cea din Norvegia (30), Franţa (12,4), Belgia (11) ori Portugalia (9,1). Rata sinuciderilor în penitenciarele românești este de 3 ori mai mică decât în rândul populației României. De regulă, deținuții care se sinucid ascund această intenție și folosesc pentru sinucidere obiecte de inventar din cameră și dintre cele permise a fi păstrate asupra lor: cearceafuri, pături, fețe de perna, obiecte de îmbrăcăminte, lame de ras ori instrumente tăietoare improvizate”, a precizat, printr-un comunicat de presă, Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis un polițist în urmă cu o săptămână s-a sinucis, luni dimineața, în Penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara. Acesta se afla sub supraveghere și era pus în carantină. Liderul FSANP afirmă însă că, deși camerele penitenciarului sunt supravegheate video, în unele spații, precum toaleta, nu există monitorizare video, întrucât trebuie protejată intimitatea deținuților. 

„Supravegherea continuă nu este permisă fiind considerată abuzivă; chiar și în cazul deținuților clasificați ca fiind cu risc de sinucidere, aceasta fiind periodică, deși mult mai frecventă. Sunt destule situații în care personalul penitenciarului și deținuții intervin cu succes pentru a opri tentative de sinucidere, detenția în comun fiind un avantaj în aceste cazuri. Cu excepţia motivelor legate strict de pedeapsa în sine ce presupune lipsirea de libertate, tabloul sinuciderilor ce au loc în penitenciare seamănă cu cel al sinuciderilor ce au loc afară”, se mai arată în comunicat. 

În literatura de specialitate se consideră că până la 90% dintre cei care se sinucid au o afecţiune psihică, chiar dacă uneori acest act poate fi prima manifestare a acelei afecţiuni, mai afirmă FSANP.

Ionel Marcel Lepa l-a împuşcat mortal, în urmă cu o săptămână, în zona pieptului şi gâtului, pe poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani,  în timp ce acesta încerca să îl captureze. Lepa a fost prins și arestat la câteva zile de la crima comisă. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru poliţişti au fost ucişi într-un schimb de focuri în Statele Unite

Turcia a arestat doi bărbați care sunt suspectaţi de uciderea poliţistului de frontieră bulgar

Un polițist a fost ucis de un cocoș atunci când a încercat să oprească organizarea unor lupte ilegale, în Filipine

Șeful Poliţiei Române: Pregătirea deficitară a unor poliţişti a dus la cazul Caracal

Partenerii noștri