Live

Răsturnare de situație în cazul tragediei de la Iași. Cum au murit de fapt cei doi frați de 1 și 3 ani

Data actualizării: Data publicării:
Ultimele imagini pe care le vede un bolnav Covid înainte de a muri. Foto: Getty Images

Cei doi frați de 1 an și jumătate și 3 ani din localitatea Coarnele Caprei, județul Iași, au murit după ce au inhalat otravă pentru şobolani şi şoareci timp de o noapte, potrivit anchetatorilor.

Inițial s-a presupus că cei doi copii ar fi murit după ce au mâncat struguri stropiți cu pesticide, însă varianta nu a fost confirmată de ancheta criminaliștilor.

„În acest caz a fost o intoxicaţie cu vapori de origine raticidă. Cu alte cuvinte, otravă de şoareci şi şobolani. Mama celor doi copii a pus în cameră câteva pastile cu otravă, iar în cursul nopţii copiii au inhalat vapori de la acestea. În acest caz a fost deschis un dosar pentru infracţiunea de ucidere din culpă”, au declarat pentru Ziarul de Iași surse din cadrul anchetei desfăşurate de către Poliţia Iaşi.

Sâmbătă, membrii echipajului de pe elicopterul SMURD care au intervenit au încercat timp de 45 de minute să îl resusciteze pe copilul în vârstă de un an şi jumătate, însă au fost nevoiţi să constate decesul, celălalt copil fiind transferat la Spitalul de Copii „Sf. Maria” cu o stare de somnolenţă şi confuzie. După câteva ore, timp în care s-a încercat resuscitarea, copilul s-a stins din viaţă, medicii neştiind însă care este motivul. Când a ajuns la spital, copilului i-au fost făcute mai multe analize toxicologice, pentru a determina dacă a fost vorba despre intoxicaţie cu organofosforice, droguri, barbiturice sau amfetamine, însă rezultatele au fost negative. Cei doi copii locuiau împreună cu mama lor, tatăl fiind plecat la muncă în străinătate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zeci de copii au murit călcați în picioare la un târg de Crăciun din Nigeria. Li se promisese că vor primi 3 dolari și mâncare

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

VIDEO Momentul în care un șofer din Iași virează la stânga și este lovit în plin de tramvai

Partenerii noștri