Live

Rafila: Vaccinul anti-COVID rezistă doar 17 zile. Va fi nevoie de centre de vaccinare, nu poate fi făcut la medicul de familie

Data actualizării: Data publicării:
Vaccin anti-COVID. Foto: Profimedia Images

Alexandrul Rafila, reprezentantul României la OMS și candidat PSD la alegerile parlamentare, spune că vaccinul anti-COVID va necesita o logistică extraordinară, deoarece trebuie transportat și păstrat în condiții foarte stricte, în condițiile în care de la producere până la administrare nu pot trece mai mult de 17 zile.

Chiar dacă vaccinul va fi autorizat în decembrie, de la momentul autorizării până la vaccinarea efectivă a celor care sunt în prima linie – personalul medical, pacienții cu comorbidități - este un drum care trebuie urmat și o organizare logistică care trebuie făcută. Eu aș vrea să îl rog pe dl Tătaru, decât să anunțe aceste termene – nu știu de ce tocmai decembrie va fi luna când acest vaccin va fi disponibil în România - să se gândească la logistica extraordinară care trebuie pusă la punct, a spus Rafila la Digi24.

Acest vaccin va necesita organizarea, împreună cu Ministerul Apărării și Departamentul pentru Situații de Urgență, a unor centre de vaccinare. Nu e posibil ca medicii de familie să vaccineze în mod tradițional oamenii, pentru că acest vaccin, din momentul producerii până la vaccinare, rezistă doar 17 zile. El trebuie ținut la minus 80 de grade și în ambalajul cu gheață carbonică e păstrat doar 10 zile, iar în 7 zile trebuie administrat. Or, să vaccinezi milioane de oameni într-un timp scurt este o mare provocare.

Dacă noi ar trebui să vaccinăm 7 milioane de persoane, vom avea nevoie de cel puțin 14 milioane de seringi, pentru că este un vaccin multidoză și asta necesită o logistică extrem de mare”, a adăugat el.

În Satele Unite s-a discutat, este cea mai mare provocare din punct de vedere al organizării probabil de după al doilea război mondial, iar costurile în SUA sunt estimate la cel puțin 10 miliarde de dolari. Așa că dl ministru ar trebui să catagrafieze populația care trebuie să fie vaccinată imediat și să stabilească zonele de organizare a centrelor de vaccinare, circuitul logistic și mai ales personalul care va organiza acest lucru, pentru că fără personal toate aceste lucruri n-au niciun fel de sens”, a mai spus Rafila.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

Partenerii noștri