Live

Rafila: Ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare pentru vaccinul anti-COVID. Sunt îngrijorat că nu va fi gata

Data actualizării: Data publicării:
Vaccin anti-COVID Foto: Profimedia Images

Organizaţia Mondială a Sănătății își dorește ca până la sfârșitul anului viitor să existe două miliarde de doze de vaccin anti-COVID și propune ca, în loc să fie vaccinați toți locuitorii anumitor țări, serul să ajungă la majoritatea oamenilor din toate statele. Până acum,156 de țări au aderat la mecanismul COVAX, ce permite cumpărarea și distribuirea corectă a vaccinurilor anti-COVID. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că ar trebui vaccinate în primul rând categoriile vulnerabile și cele aflate în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus.

În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical”, a spus Rafila.

Precontractele pentru potenţialele vaccinuri sunt semnate, iar un astfel de vaccin care a fost deja contractat în avans va şi ajunge să fie autorizat, cu siguranţă că ţările membre ale UE vor primi o cotă parte din acea cantitate care a fost rezervată de către Comisia Europeană, care a şi plătit în avans sume considerabile de bani. E vorba despre ceea ce a reuşit să facă CE pentru statele membre, şi noi din fericire suntem membrii ai Uniunii şi atunci am putea să avem un vaccin disponibil poate ceva mai repede, în prima jumătate a anului viitor”, a spus Alexandru Rafila la Digi 24.

El a explicat că vaccinurile trebuie transportate în condiții speciale.

„Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populaţiei vaccinul, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile, să poată fi vaccinate”, a spus Rafila.

„Vaccinurile noi, revoluţionare, care conțin ARN trebuie transportate congelate la minus 70-80 de grade şi nu există nicio ţară, inclusiv în România, cu o capacitate de stocare la o astfel de temperatură. Ele vor fi livrate în recipiente care conţin gheaţă carbonică şi care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare, unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile.

Mai mult, aceste vaccinuri se vor administra în două doze, cel mai probabil, multora dintre persoanele beneficiare, pentru că mai ales persoanele vârstnice au nevoie de o stimulare imunitară mai consistentă, şi cred că lucrul acesta este extrem de important, să avem o strategie şi o logistică organizată”, a explicat el.

„Eu sunt foarte îngrijorat, văzând cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, astfel încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat în un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a adăugat Rafila.

Cred că ar trebui foarte rapid să începem să organizăm o campanie de vaccinare, cu responsabili, cu centre de vaccinare, cu locaţii de depozitare intermediară, dacă este cazul, dar lucrurile sunt foarte complexe şi cred că necesită colaborarea mai multor instituţii, nu doar a Ministerului Sănătăţii. Sigur ar trebui să fie, bineînţeles, și Ministerul Sănătăţii agrenat, dar probabil că un ajutor din partea Ministerului Apărării Naţionale va fi esenţial pentru reuşita unei astfel de campanii”, a mai spus el.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Partenerii noștri