Live

Premierul i-a cerut ministrului Sănătăţii să îi pregătească pe directorii de spitale pentru creşterea numărului de pacienţi cu COVID-19

Data publicării:
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, să îi pregătească pe directorii de direcţii de sănătate publică şi pe cei de spitale pentru o eventuală creştere a numărului de pacienţi cu COVID-19.

„Domnule ministru, mâine organizaţi o videoconferinţă cu directorii de DSP-uri şi cu directorii de spitale. Trebuie să fim pregătiţi pentru creşterea numărului de pacienţi, pentru creşterea numărului de persoane care sunt diagnosticate pozitiv. La fiecare creştere a numărului de persoane diagnosticare pozitiv, DSP-urile trebuie să se mobilizeze suplimentar pentru efectuarea anchetelor epidemiologice. Viteza de derulare a anchetei epidemiologice este vitală pentru reducerea răspândirii virusului, pentru că identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu o persoană care a fost diagnosticată pozitiv poate permite măsura izolării imediate şi împiedicarea transmiterii virusului către persoanele cu care intră în contact, cu atât mai mult cu cât mulţimea interacţiunilor între oameni a crescut semnificativ în urma măsurilor de relaxare şi este necesară viteza asta. Solicitarea mea este să îi mobilizaţi, pentru că am simţit aşa, o uşoară oboseală şi ei trebuie să înţeleagă că nu a trecut pericolul şi cu atât mai mult acum trebuie să fie mobilizaţi”, a spus Orban, la începutul şedinţei de guvern, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că în cazul în care în spitalele suport nu mai sunt paturi, ministrul Sănătăţii trebuie să ştie unde pot fi duşi pacienţii.

„De asemenea, aveţi grijă să creştem capacitatea de tratare în ATI, pentru că s-a constatat o creştere a numărului de persoane care au nevoie de tratare în secţiile de terapie intensivă. Am înţeles că am recepţionat deja 200 de ventilatoare care trebuie să fie transmise în funcţie de nevoile de tratare. Plus, sunt subcontractate deja încă un număr semnificativ de noi ventilatoare”, a menţionat premierul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Analiza lui Băsescu despre prezidențiabili: Ciolacu, „un unsuros”. Geoană, „un balon umflat”, Ciucă, „un laș”. Ce spune despre ceilalți

Nicolae Ciucă, despre retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău

Culisele dezbaterii prezidențiale de la Digi24. Simion fără stare pe scenă, Geoană numit „arogant” și reacții la alianța Lasconi-Orban

Partenerii noștri