Live

Polițiștii au intrat în piețele din București și au confiscat aproape o tonă de pește

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Poliţiştii au dat amenzi în valoare de 60.300 de lei şi au fost confiscate peste 935 de kilograme de peşte şi produse din peşte de diferite specii în urma controalelor efectuate, joi, în pieţe agroalimentare din Bucureşti.

Opt agenţi economici cu obiect de activitate în domeniul comerţului cu peşte au fost verificaţi, constatându-se trei infracţiuni, pentru care au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii faptelor de deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui, precizează IGPR într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pentru alte nereguli constatate au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind pescuitul şi acvacultura, precum şi legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, precizează sursa citată.

Alături de poliţişti ai Direcţiei de Ordine Publică - Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, la acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi specialişti de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti.

Poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică - Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol desfăşoară o acţiune în Capitală pentru prevenirea şi combaterea achiziţiei, deţinerii, prelucrării şi comercializării ilegale a peştelui.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut. „Încercăm să căutam cât mai ieftin”

Un număr record de branduri intenționează să se retragă de pe platforma X a lui Elon Musk, anul viitor (CNN)

Prețurile la legume, de 3-4 ori mai mari față de 2023. Barbu: Voi face sesizare privind practica comercială neloială a intermediarilor

Partenerii noștri