Victor Ponta, despre protestul #sîeu: E o prostie politică să spui că nu-i adevarată problema
Fostul premier Victor Ponta, a declarat la Digi24 că, protestul #sîeu, din 15 martie, a fost unul de impact, „ce ne interesează pe toți”, iar singurul care a avut o reacție inexplicabilă a fost Liviu Dragnea, care „i-a certat” pe organizatorii grevei. „E o prostie politică să spui că nu-i adevarată problema. De exemplu, în mandantul meu de premier, e cea mai mare nerealizare a mea”, a precizat liderul Pro România.
Ponta: Ciolacu va intra în turul 2 al prezidențialelor/ Ce spune consilierul premierului despre soarta liderului PSD dacă va pierde
Ponta, atac fără precedent la adresa jurnaliștilor Digi24
Scandal după numirea lui Ponta: „Omul Partidului Comunist Chinez”
Ce sfaturi i-ar da Ponta lui Ciolacu
Ponta: La Transporturi s-a tot schimbat ministrul. La Turism e un ministru care nu zboară cu avionul
Victor Ponta: Opoziția e AUR, care e cu hău-hău
Victor Ponta: Eu nu cred că domnul Ciucă știa de gaura din buget
Cîmpeanu, despre mesajul "Puie Monta" din grădiniță
Pasajul Basarab, al nimănui de 11 ani
„E o chestiune de impact, era ceva adevarat. E ceva ce ne interesează pe toți. Au fost oameni politicii cu mai mult tact sau fler: domnul Iohannis a spus că-i susține (pe inițiatorii protestului #sîeu n.r.), domnul Tăriceanu a spus că-i susține.
Alții cu mai puțin tact, dar populiști: domnul Teodorovici a spus că si el îi susține, dar e ministrul care a tăiat toți banii de la Transporturi, la rectificare.
Domnul Cuc a spus că merge să inaugureze lucrările la autostradă, nu era o autostradă, era centura Bacăului și nu a inagurat-o el, pentru că în 2015, am inaugurat-o eu.
Singurul care realmente a avut o reacție inexplicabilă a fost domnul Dragnea, care a sărit, i-a făcut șmecheri, i-a certat. După care, azi, a făcut și doamna Dăncilă același lucru. E o prostie politică să spui că nu-i adevarată problema. De exemplu, în mandantul meu de premier, e cea mai mare nerealizare a mea”, a declarat Victor Ponta, liderul Pro România.
„Protestul atrage atenția asupra celor care pot să audă. Poporul are dreptare, chiar vrea acest lucru, e o chestiune evidentă. Fără infrastructură, România se scufundă economic”, adaugă Victor Ponta.
„E un semn că domnul Dragnea s-a rupt cu totul de realitate, să te duci în fiecare zi să ții discursurile alea de Mussolini, de Hitler, înseamnă că te-ai rupt de realitate. Faptul că cineva rupt de realitate exercită cea mai mare parte a puterii - guvernul ia decizii legate de autostrăzi – îmi arată că ne aflăm într-o anumită fază, ca în Al Doilea Război Mondial, prin 1944 - toată lumea știa că la un moment dat Hitler o să piardă - obligația noastră e să ne gândim ce o să facem când nu mai e Hitler”, spune Victor Ponta, fost premier al României.
Protestul „România vrea autostrăzi”, derulat, vineri, timp de 15 minute, a însemnat trafic blocat în centrul Capitalei, dar şi pe mai multe drumuri importante din ţară. În marile oraşe, oamenii au întrerupt activitatea şi au ieşit în pieţele centrale cerând îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. În Bucureşti, tinerii au făcut un lanţ uman în Piaţa Universităţii afirmând că nu mai vor ca România să funcţioneze pe principiul „merge şi aşa”.
Şi angajaţii Reprezentanţei Comisiei Europene au întrerupt activitatea, precizând că, în perioada 2014-2020, 6.3 miliarde de euro au fost puse la dispoziţia României pentru proiecte de infrastructură, dar proiectele care se derulează sunt din perioada financiară 2007-2013, care nu au fost finalizate la timp.
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News