Un deputat argentinian a fost ucis într-un atac armat
Deputatul argentinian Hector Olivares, victima, la 9 mai, a unei agresiuni armate, în centrul Buenos Aires, în care a fost ucis un funcţionar de rang înalt, a murit la rândul său din cauza rănilor, a anunţat formaţiunea din care făcea parte, relatează News.ro.
„Regretăm profund decesul deputatului Hector Olivares. Suntem alături de familia sa în această încercare”, a scris duminică pe Twitter coaliţia aflată la putere, Cambiemos, din care făcea parte deputatul.
Hector Olivares, în vârstă de 61 de ani, a fost împuşcat în mai multe rânduri în timp ce mergea pe stradă către Parlament, la Buenos Aires.
Un funcţionar de rang înalt care-l însoţea, Miguel Yadon, în vârstă de 58 de ani, a fost ucis pe loc.
În total, şase persoane au fost arestate, suspectate de implicare în această dublă crimă, inclusiv doi presupuşi atacatori care au tras.
Autorităţile au îndepărtat orice mobil politic şi privilegiază ipoteza unui atac cu caracter privat care l-a vizat pe Miguel Yadon.
Presa argentiniană scrie că poliţia înclină spre teza unei reglări de conturi în familie. Unul dintre atacatori dezaproba o legătură pe care Miguel Yadon o întreţinea cu fiica sa.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News