Surse: Eduard Hellvig va preda la CNSAS câteva sute de mii de dosare ale fostei Securități până în noiembrie
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a dispus trimiterea către CNSAS, în cursul zilei de miercuri, a peste 1000 de dosare de cadre și dosare operative, în cadrul calendarului stabilit de predare către cei care studiază arhivele fostei Securități a câteva sute de mii de dosare până în luna noiembrie, au declarat pentru Digi24.ro surse oficiale.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a anunțat luni că ”încă 1.060 de dosare, 21 de mape,14.290 de fișe, 6.644 de role microfilm au fost predate de SRI la CNSAS”. ”Predarea arhivei fostei Securități merge până la capăt!”, a spus acesta.
În luna octombrie 2017, directorul SRI, Eduard Hellvig, a anunțat, în cadrul unui discurs susținut la Universitatea de Vest din Timișoara, că va avea loc o reevaluare a tuturor dosarelor care mai sunt în arhiva centrală a Serviciului în vederea identificării documentelor care pot fi predate.
"Generația dumneavoastră are dreptul să cunoască și să înțeleagă trecutul pentru a putea construi împreună viitorul", a mai spus Hellvig.
Hellvig, a spus atunci că Serviciul Român de Informații a încheiat orice legătură cu "trecutul nefast de dinainte de 1989", adăugând că SRI va continua colaborarea cu CNSAS, urmând ca în perioada următoare să predea noi documente care să lămurească aspecte importante în cazuri precum cel al dizidentului Georghe Ursu sau al revoltei de Brașov din 1987
"În ciuda numeroaselor afirmații vehiculate deliberat, pot spune cu toată responsabilitatea că SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989 și că întreaga activitate este guvernată de principii și valori pe care le respectăm în orice împrejurare, dintre acestea poate cele mai importante sunt legea și securitatea cetățeanului", a declarat Eduard Hellvig "Au trecut 32 de ani atunci, au trecut 30 de ani de evenimentele de la Brașov din 1987. Și sunt de acord că trebuie odată făcută lumină în aceste cazuri. Eu voi face tot ce ține de mine pentru acest lucru. Vă anunț în premieră că am finalizat în cadrul unor structuri interne specializate procedurile pentru a preda către CNSAS și anume documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, și care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat. De fapt, conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele de Consiliu referitoare la cadre stabilite prin sentințe judecătorești ca fiind lucrători ai Securității", a spus Hellvig.
În luna iulie a acestui an, istoricul Mădălin Hodor a acuzat CNSAS că se opune transferului de documente de la SRI.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News