Stănescu lansează noi atacuri și spune că PSD a scăzut sub 25% în sondaje. „Nu retractez nimic”
Vicepremierul Paul Stănescu, membru încă în Guvernul Dăncilă ca urmare a refuzului președintelui Klaus Iohannis de a accepta propunerea de revocare a sa din funcție, lansează noi atacuri la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea. Stănescu spune că partidul a scăzut la sub 25% în sondajele de opinie.
Paul Stănescu spune că, luni, Comitetul Executiv al PSD ar fi decis „execuția” sa politică, pentru un delict de opinie.
„PSD guvernează România de aproape doi ani, cu rezultate economice pozitive. Avem o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene, am crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori, avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani şi cel mai redus nivel al șomajului. Cu toate acestea, paradoxal, PSD scade în opţiunile electoratului, sondajele indică o preferinţă de sub 25%, cu mult sub scorul obținut la alegerile parlamentare din anul 2016”, arată Stănescu, printr-un comunicat de presă.
Vicepremierul precizează că i-a cerut lui Liviu Dragnea să facă „un pas în spate” deoarece este „un politician responsabil”. „Am acţionat ca un politician responsabil şi i-am cerut public să facă un pas în spate, să analizăm situația în care ne aflăm și să hotărâm ce măsuri trebuie să luăm pentru oprirea acestei tendințe! Am cerut consolidarea structurilor partidului! Ca şi alţi colegi de-ai mei, am avut curajul de-a spune adevărul şi de-a trage semnale de alarmă, având o altă opinie decât preşedintele partidului!”, scrie Stănescu.
Citiți și: Un guvern reșapat și o decizie care complică răfuiala din PSD
Nu în ultimul rând, vicepremierul, care este și ministru al Dezvoltării Regionale, trece în revistă ceea ce el consideră a fi realizările sale în Guvern.
„Prioritatea mea, ca viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării, a constituit-o zona de sănătate, educație, locuire, apă şi canalizare! Practic, aceste priorități au rezultat din nenumăratele discuții cu primarii şi cu președinții de consilii județene, cu care m-am întâlnit atât la minister, cât mai ales în vizitele mele prin toată ţara! Pentru că trebuie să fim receptivi la nevoile cetățenilor! De când sunt ministru, din octombrie 2017, până în prezent, Programul Naţional de Dezvoltare Locală a ajuns la o rată de contractare de 97%, am semnat peste 6.000 de contracte de finanţare prin PNDL şi nu există localitate în ţara asta fără a avea deschis cel puţin un şantier pentru dezvoltarea infrastructurii! De asemenea, cadastrul este un subiect la fel de important ca și cel al locuințelor! Discutăm, practic, de cadastrarea gratuită pentru o categorie de români care, din rațiuni economice și financiare, nu își pot înregistra suprafața aflată în proprietate, iar impactul la nivel rural este imens! Avem o alocare de 913 milioane euro şi, în prezent, sunt înregistrate peste 11,6 milioane de imobile din totalul de 40 milioane existente; la finalul anului 2018, va fi înscris peste 70% din terenul agricol, iar la finalul anului 2019, va fi înregistrată întreaga suprafață (aproape 10 milioane de hectare de teren arabil). Nu în ultimul rând, prin Compania Naţională de Investiţii, doar în acest an am inclus la finanțare 479 de obiective, iar anul trecut am finalizat 95 de obiective de investiții. Finanțăm 30 de cămine studențești (care totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituţii de învăţământ superior de stat, din 13 oraşe cu centre universitare), investim în infrastructura sportivă necesară desfăşurării, în condiţii optime, a organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la București (stadioanele Steaua, Dinamo, Arcul de Triumf şi Giuleşti)”, arată Stănescu.
„Nu retractez nimic din ce am spus public despre situaţia în care se află acum Partidul Social Democrat, pentru că sunt şi rămân un om onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea României!”, mai precizează vicepremierul.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News