Live

Scandal la AEP. Acuzații de presiune și amenințări la departamentul care controlează banii partidelor

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Vicepreședintele AEP, Marian Muhuleț, a publicat mați pe Facebook o scrisoare nesemnată, transmisă, conform postării, de angajații din departamentul de control al finanțării partidelor. În document sunt reclamate mai multe nereguli, de la amenințări și presiuni, la furnizarea unor informații despre anumite controale, către persoane care nu ar fi trebuit să aibă acces la ele. „Activitatea din departament se desfășoară conform legii. Am în schimb probleme cu domnul Muhuleț. Nu vrea să colaborăm și face tot posibilul să decredibilizeze instituția”, răspunde președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu.

„Iata ce corespondenta interesanta am primit astazi pe birou Iata ce corespondenta interesanta am primit astazi pe birou la #AEP . Lesne se observa “fierbinteala” in care are loc activitatea in institutie si mai ales in domeniul controlului finantarii partidelor politice!!! Pt. cine e interesat pot spune ca are pase observa “fierbinteala” in care are loc activitatea in institutie si mai ales in domeniul controlului finantarii partidelor politice!!! Pt. cine e interesat pot spune ca are parfum de credibilitate!”, a scris pe Twitter, vicepreședintele AEP, Marian Muhuleț.

Conform documentului publicat de Muhuleț, angajații din departamentul care controlează banii partidelor reclamă că directorul direcției și-a luat concediu exact în mijlocul procesului de rambursare, că nu există o asumare a deciziilor, că sunt transmise pe grupuri de whatsapp informații către persoane care nu ar trebui să aibă acces la ele, că președintele AEP este șantajat de directorul departmentului și că au fost angajate persoane care nu vin la muncă. De asemenea, angajații susțin că 90% din colegi vor să plece și că un fost șofer a promovat examenul de angajare la departamentul de finanțare a partidelor politice.

„Am avut o discuție și, într-adevăr, o parte dintre persoanele noi angajate au fost distribuite către alte compartimente pentru că deja erau formate echipele pentru controlul finanțării. Dar nici vorbă să nu fi venit la muncă. Au fost la serviciu. Astea sunt cancanuri. Nu a existat nicio solicitare de plecare”, a declarat președintele AEP, Constantin Mitulețu Buică, pentru Digi24.ro.

În schimb, Mitulețu susține că fostul președinte, actual vicepreședinte, Marian Muhuleț vrea să decredibilizeze instituția și nu poate lucra cu acesta.

Recent au existat mai multe probleme la AEP. Mitulețu a destituit doi directori din cadrul Autorităţii deoarece Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) folosit la alegerile din 26 mai este necertificat. Acesta a cerut un audit intern şi a transmis Parlamentului propunerea de destituire a lui Gabriel Săucă, director general al Direcţiei de Coordonare a Sistemului Informaţional Electoral Naţional şi a lui Cristian Petraru, şeful departamentului de Organizare a Proceselor Electorale. În urma acestei decizii, președintele AEP a fost acuzat de PNL că politizează instituția și că dă afară oamenii care nu au simpatii politice față de PSD.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: Faptul că am ajuns să anulăm alegeri a fost un eşec al unor instituţii. Nu e admisibil ca domnul Greblă să mai conducă AEP

DNA, solicitare către AEP. Procurorii au cerut listele de candidați la europarlamentare ale partidului lui Șoșoacă

Șeful AEP, despre o postare pro-Călin Georgescu a soției: „Poate să aibă simpatii, inclusiv politice. Nu am reușit să vorbesc cu ea”

Toni Greblă apare în fotografii cu oameni din anturajul lui Călin Georgescu, la vila din Izvorani. Reacția șefului AEP

Partenerii noștri