Şansele lui Kovesi pentru procuror-şef european cresc. Siegfried Mureşan: Susţinerea politică pentru Bohnert, mai mică după alegeri
Negocierile privind alegerea procurorului-şef european urmează să înceapă din nou odată cu constituirea noului Parlament European ales pe 26 mai. Cele două instituţii, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, ar putea ajunge la un acord, dar procedura nu se va relua de la zero, ci va continua de unde a fost suspendată. Pentru candidatul României, Laura Codruța Kovesi, șansele cresc.
Deşi discuţiile fuseseră anulate din cauza blocajului pe relația Parlamentul European - Consiliul UE, care la rundele anterioare de discuții nu au reușit să cadă de acord asupra unui candidat comun, situaţia ar putea să se rezolve când vor începe noile negocieri.
Contactat de Digi24.ro, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al grupului parlamentar al PPE, a declarat că „mandatul rămâne acelaşi, procesele legislative aflate în desfăşurare vor continua după alegeri exact din punctul în care s-au oprit, deci nu se reiau de la 0. Ca atare, poziţia PE după alegeri va fi neschimbată faţă de cea dinainte de alegeri şi anume că PE are un singur candidat pentru poziţia de procuror-şef european şi acesta este candidatul român”.
„Singurul atu al candidatului francez a fost susţinerea politică din partea guvernului francez. Guvernul Franţei în această perioadă în care se negociază cele mai importante poziţii la nivelul instituţiilor UE, adică preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Consiliului European, preşedintele Băncii Centrale Europene, preşedintele Parlamentului European, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă, în această perioadă guvernul Franţei are alte priorităţi şi, de aceea, eu am spus înainte de alegeri şi îmi menţin această declaraţie, că susţinerea politică pe care candidatul Franţei o are va fi diferită acum după alegerile europarlamentare de ce a fost înainte de alegeri. Franţa este evident că ţinteşte una dintre principalele poziţii la nivel european, pentru unele are şanse mai mari, pentru altele are şanse mai mici şi de aceea, e foarte clar că susţinerea politică pentru funcţia de procuror-şef european pentru candidatul francez va fi mai mică după alegeri”, a mai declarat Siegfried Mureşan pentru Digi24.ro.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News