Live

News Alert România și Bulgaria scapă oficial de MCV, după 16 ani de monitorizare specială din partea Comisiei Europene

Data actualizării: Data publicării:
Comisia Europeană. FOTO: Profmedia Images

Comisia Europeană a anunţat vineri că închide în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru Bulgaria şi România.

Comisia Europeană a închis vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România, care fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, indică un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Executivul european a abrogat acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism şi va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre.

De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria şi România în ceea ce priveşte reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România.

În cazul ambelor state membre, Comisia a ajuns la concluzia că acestea şi-au îndeplinit în mod satisfăcător obligaţiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune şi trebuiau să acţioneze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023.

„Permiteţi-mi să felicit Bulgaria şi România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtăşim cu toţii, la nivelul Uniunii, şi ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toţi aceşti ani. Astăzi, a sosit momentul să recunoaştem aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare şi de verificare. Activităţile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre”, a declarat preşedintele CE Ursula von der Leyen.

„Mă bucur că astăzi putem face următorul anunţ oficial: Bulgaria şi România şi-au îndeplinit obiectivele de referinţă stabilite în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare. Hotărârea de care au dat dovadă şi colaborarea strânsă cu Comisia de-a lungul anilor au dat roade. Va fi important să se menţină această dinamică şi să se continue eforturile în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Este o zi de bun augur nu numai pentru Bulgaria şi România, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană”, a transmis şi vcepreşedinta pentru valori şi transparenţă Věra Jourová.

La 5 iulie 2023, Comisia a informat Consiliul şi Parlamentul European că intenţionează să închidă în mod oficial MCV pentru Bulgaria şi România, toate angajamentele specifice formulate în concluziile rapoartelor MCV fiind acum puse în practică. Potrivit deciziilor de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referinţă sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile anunţate vineri reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia această constatare este valabilă în prezent pentru ambele state membre. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei moduri în care Crăciunul distruge planeta: brazii, jucăriile și risipa

Agenda ambițioasă a Poloniei pentru viitoarea președinție a Consiliului UE: apărare, energie și securitate economică

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Partenerii noștri