Reacția Vioricăi Dăncilă după respingerea moțiunii de cenzură
Încercarea opoziţiei de a da jos guvernul Dăncilă a eşuat. Un deznodământ care s-a conturat odată cu momentul votului - parlamentarii PSD şi ALDE au stat în bănci, în timp ce restul aleşilor prezenţi şi-au exprimat opţiunea. Premierul Viorica Dăncilă a reacţionat rapid, la câteva minute după confirmarea că a treia moţiune împotriva unui executiv condus de ea a picat. Moţiunea de cenzură nu a fost tratată cu seriozitate, iar când depui moţiune de cenzură trebuie să-i convingi pe ceilalţi că ceea ce e scris acolo e real, a declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă.
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR
„Moţiunea de cenzură a fost tratată cu multă neseriozitate. În momentul în care depui o moţiune de cenzură, trebuie să vii cu ceva în loc, să vii cu un program, cu un proiect pe care să îl prezinţi cetăţenilor României. În această moţiune de cenzură am văzut superficialitate, jigniri, ceea ce demonstrează că nu a fost tratată cu seriozitate. Eu cred că acest mod de lucru trebuie să înceteze, dacă într-adevăr tratăm cu seriozitate acest lucru. Ştiu că democraţia presupune ca opoziţia să poată utiliza acest instrument, dar în momentul în care depui o moţiune de cenzură, în primul rând îi convingi pe ceilalţi că ceea ce scrie acolo este real, nu vii cu informaţii care nu sunt conforme cu realitatea şi trebuie să te gândeşti că dacă această moţiune într-adevăr trece, trebuie să ai o alternativă, trebuie să vii cu un prim-ministru, să vii cu un guvern pe care vrei să îl formezi. 15 ministere, am văzut, dar nu ne-a spus cum s-au gândit la 15, de ce nu 17, de ce nu 13? Este clar că nu a fost tratată cu foarte multă seriozitate”, a comentat premierul, după ce moţiunea de cenzură a fost respinsă de Parlament.
Întrebată dacă rezultatul pozitiv la moţiune îi întăreşte poziţia în interiorul PSD în perspectiva congresului, Dăncilă a spus că îi întăreşte încrederea în colegii săi de partid şi de alianţă. „Nu ştiu dacă acest lucru îmi întăreşte poziţia, dar îmi întăreşte convingerea că suntem o alianţă puternică, că toţi colegii am acţionat unitar şi că am depăşit această moţiune prin aportul fiecărui coleg. Mie îmi întăreşte încrederea în colegii de alianţă, în colegii mei din PSD”, a afirmat ea.
Reacția PSD: Respingerea moțiunii Alianței Austerității oferă șansa Guvernului de a continua investițiile și majorările de venituri
PSD salută votul prin care a fost respinsă cea de-a treia moțiune de cenzură împotriva Cabinetului condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă. „Acest vot confirmă faptul că Guvernul se bucură de un sprijin parlamentar stabil care va permite continuarea realizării promisiunilor angajate față de electorat în decembrie 2016. A fost un vot pentru stabilitate și pentru continuitate. În același timp, acest vot a sancționat lipsa de alternativă a opoziției și aventura economică pe care o propuneau unii dintre reprezentanții partidelor semnatare ale moțiunii”, se spune într-un comunicat.
„Din fericire pentru români, tentativa Alianței Austerității de a arunca România într-un haos economic și social a eșuat. Moțiunea nu a întrunit nici măcar votul tuturor parlamentarilor acestei Alianțe a Austerității, ceea ce demonstrează că nici măcar ei nu și-au dorit cu adevărat să vină la guvernare și au pus în scenă un spectacol ieftin pentru a-și păcăli proprii alegători”, afirmă social-democrații.
Ei mai spun că „votul clar prin care a fost respinsă moțiunea de cenzură arată unitatea solidă din interiorul PSD și buna colaborare” pe care o au cu partenerii de coaliție.
PSD apreciază că „va folosi cu înțelepciune șansa, reconfirmată astăzi, de a continua realizarea programului de guvernare”. În consecință, social-democrații promit noi creșteri de venituri: „Deși s-au făcut pași importanți în privința creșterilor de venituri ale cetățenilor și în evoluțiile economice, PSD consideră că sunt încă români care nu au simțit într-un mod consistent beneficiile creșterii economice. Problemele sociale ale acestor cetățeni vor reprezenta prioritatea Guvernului pentru perioada rămasă până la finalul acestui mandat legislativ. De asemenea, Guvernul va avea posibilitatea de a derula programele de investiții și proiectele cu fonduri europene care au fost pregătite pentru acest an și care vor avea un rol important în dezvoltarea economică și pentru susținerea viitoarelor majorări de pensii și salarii prevăzute în programul de guvernare”, se încheie comunicatul PSD.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News