Live

George Simion susține că nu știa că are permisul suspendat, după scandalul cu poliția din Piața Victoriei

Data actualizării: Data publicării:
George Simion FOTO: Inquam Photos / George Călin

Liderul AUR, George Simion, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat, după ce a fost depistat de poliţiştii rutieri, în noaptea de joi spre vineri, la volanul unui autoturism în zona Piaţa Victoriei, unde se pregătea un protest al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR). Într-un comunicat transmis vineri, liderul UAR susține că nu știa că are permisul suspendat.

După scandalul din Piața Victoriei, liderul AUR a făcut următoarea precizări:

Poziția domnului deputat George Simion în legătură cu incidentul din noaptea de 30 septembrie:

Domnul deputat George Simion, președintele partidului AUR, nu a primit niciodată o înștiințare în legătură cu suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule.

De asemenea, domnul deputat George Simion nu a avut niciodată cunoștință de existența unui dosar penal deschis la Poliția Municipiului Buzău, în legătură cu vătămarea corporală din culpă a unei persoane într-un accident rutier în care ar fi fost implicat.

Domnul deputat George Simion comunică faptul că a existat un incident rutier minor, o ușoară tamponare, asupra căreia s-a convenit amiabil, fără victime.

Presupusa victimă a acestui incident minor nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale și nu a suferit vătămări. Infracțiunea pentru care s-au făcut cercetări nu există, soluția legală ce trebuia dispusă în cauză fiind aceea de clasare în baza articolului 16 lit. a, Cod Procedură Penală. O astfel de situație nu atrage în nici un fel suspendarea dreptului de a conduce a persoanei implicate într-un incident rutier minor, fără victime.

Domnul deputat George Simion face precizarea că nici legea nu prevede suspendarea dreptului de a conduce în situația clasării, decât dacă a existat o vătămare consemnată într-un act medico-legal. În consecință, orice altă discuție lansată în spațiul public pe acest subiect este tendențioasă și este direcționată exclusiv împotriva imaginii domnului Președinte al Alianței pentru Unirea Românilor, deputat George Nicolae Simion”.

Un scandal a izbucnit noaptea trecută, în Piața Victoriei, între liderul AUR George Simion și forțele de ordine. Acesta se afla în Piața Victoriei în momentul în care a fost oprit de oamenii legi, acolo unde pregătea protestul anunțat deja de partidul pe care îl conduce pentru duminică. George Simion a ajuns la poliție, în jurul orei 3 dimineața.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”

George Simion spune ce va face dacă nu va putea candida Călin Georgescu la prezidențiale

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri