Live

Moţiunea de cenzură, în Parlament. Ludovic Orban: Negociem până la ora depunerii, continuăm să ne consultăm cu partenerii

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook/Ludovic Orban

Liberalii depun, marți, moțiunea de cenzură la Parlament, a anunțat Ludovic Orban. Liderul liberal a adăugat că până la ora depunerii documentului continuă negocierile şi discuţiile cu partenerii. El a afirmat că moţiunea va fi susţinută inclusiv de parlamentari PSD care nu au semnat-o, dar care au spus că o vor vota. Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă a spus la Ploiești că moțiunea nu va trece şi că nu vor fi PSD-iști care o vor vota.

"Azi va fi depusă moţiunea, la o oră pe care urmează să o stabilim.

E clar că PSD are majoritatea în BP reunite, vom propune un calendar de bun simţ, ca ziua dezbaterii şi a votului să fie marţi sau miercuri, dar suntem pregătiţi să răspundem la orice fel de abuz din Birourile Permanente, să fim mobilizaţi în orice zi se vor stabili dezbaterea şi votul", a declarat Ludovic Orban.

Întrebat dacă are îndoieli cu privire la succesul moţiunii, liderul liberal a declarat că nu are nicio temere, pentru că „atunci când cineva a semnat, înseamnă că a decis să o voteze”.

"Veţi afla numărul total de semnături când o vom depune. Suntem în discuţii şi negocieri până la ora depunerii moţiunii. Continuăm să ne consultăm cu partenerii şi vom lua decizia care să ne dea şansa maximă ca să dezbatem şi să votăm într-o zi normală.

Sunt parlamentari inclusiv de la PSD care s-au temut probabil, nu au semnat, dar care este posibil să voteze moţiunea", a precizat Orban.

Viorica Dăncilă: "Nu vor fi PSD-iști care vor vota la moțiunea de cenzură"

Viorica Dăncilă a afirmat marţi, la Ploieşti, că atunci când se depune o moțiune de cenzură trebuie să existe un program de guvernare și o alternativă. „Nu putem lucra dezordonat. Când e vorba de stabilitatea României, acest lucru trebuie să primeze. În Parlament sunt oameni care se gândesc la această țară, moțiunea nu va trece”, a spus Dăncilă.

Întrebată ce măsuri va lua împotriva PSD-iștilor care vor vota moțiunea, Dăncilă a răspuns: „Nu vor fi PSD-iști care vor vota la moțiunea de cenzură”.

Ludovic Orban a declarat luni că la data depunerii, moțiunea de cenzură va avea mai mult de 237 de semnături.

Toți cei 237 de parlamentari care au semnat deja moțiunea de cenzură inițiată de PNL au acceptat să voteze la vedere în momentul în care moțiunea va fi dezbătută în Parlament, a anunțat Adrian Oros, vicepreședinte al PNL.

PNL, USR, PMP, UDMR, ALDE, cât și o parte a grupului parlamentar al minorităților naționale, au semnat moțiunea de cenzură. De asemenea, câțiva aleși ai PSD au semnat pentru demersul opoziției.

Parlamentarii Pro România s-au arătat și ei dispuși să suțină moțiunea la votul în Parlament.

Ce reclamă partidele din Opoziţie în textul moţiunii de cenzură

Numele moțiunii de cenzură inițiată de PNL este „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”.

Partidele de Opoziție susțin, în textul moțiunii de cenzură, că Guvernul Dăncilă poate fi numit „guvernul șanselor ratate pentru România”. Totodată, în document este precizat că România a pierdut aproape 6,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate țării noastre.

O altă „ratare” amintită de partidele de opoziție în moțiune vizează autostrăzile. Încă un motiv pentru demiterea Guvernului Dăncilă îl reprezintă taxele introduse prin Ordonanța „Lăcomiei”. Și noul an școlar este un argument al Opoziției invocat în moțiunea de cenzură.

Opoziția îi reproșează premierului Viorica Dăncilă că nu a eliminat recursul compensatoriu, astfel au fost eliberate persoane condamnate pentru infracțiuni cu violență, care între timp au și recidivat.

Formațiunile din Opoziție propun ca soluție un guvern mai suplu, cu doar 15 ministere, o echipă formată din oameni competenți.

„Putem să anticipăm încă de acum faptul că soluţia benefică pentru România înseamnă un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenţi, care au demonstrat profesionalism, integritate şi responsabilitate în întreaga lor carieră. Soluţia după demiterea Guvernului PSD mai înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către dezvoltarea şi modernizarea ţării şi către prosperitatea reală a fiecărui român. Astfel, vom putea reaşeza România pe drumul ei firesc: prin investiţii publice majore, prin utilizarea fondurilor europene, printr-o creştere economică solidă bazată pe producţie şi exporturi, prin servicii publice de cea mai bună calitate”, arată textul moțiunii de cenzură.

Redactare G.M

Surse Mediafax, Digi24

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tanczos Barna, propus de UDMR la Finanțe: Vom întări economia. Obiectivul e să asigurăm predictibilitate și credibilitate

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Klaus Iohannis nominalizează luni premierul. Cum arată calendarul pentru alegerea guvernului

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

Partenerii noștri