Miniștrii propuși de Dacian Cioloș, respinși în comisiile din Parlament. Cum a obținut Cătălin Drulă singurul aviz pozitiv
Aproape toți miniştrii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş au fost respinși marţi în comisiile parlamentare de specialitate. Cătălin Drulă, propus pentru portofoliul de la Transporturi, a fost singurul care a primit un aviz favorabil. Avizul comisiilor este consultativ, iar votul asupra listei cu miniştri şi a programului de guvernare va avea loc miercuri.
ACTUALIZARE 20:25 George Cățean, propunerea USR pentru ministru al Agriculturii, a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate. Cinci parlamentari au votat „pentru” un aviz favorabil, 19 „împotrivă” iar 7 s-au abținut.
ACTUALIZARE 20:10 Ioana Mihăilă, propunerea USR pentru a fi din nou ministru al Sănătății, a primit un aviz negativ în comisiile de specialitate din Parlament. Aceasta a fost respinsă cu 18 voturi „contra", 7 voturi „pentru” și 9 abțineri din partea PNL.
De asemenea, Corina Atanasiu a primit, din partea comisiilor parlamentare de specialitate, aviz negativ pentru funcţia de ministru al Educaţiei. S-au înregistrat 10 voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi 11 abţineri.
ACTUALIZARE ORA 19:00 Oana Ţoiu, propusă pentru funcţia de ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, a primit, marţi, aviz nefavorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Dintre membrii celor patru comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, 24 de parlamentari au votat împotriva propunerii de aviz favorabil, 18 au votat pentru avizul favorabil, iar 5 parlamentari s-au abţinut, conform Agerpres.
ACTUALIZARE ORA 17:00 Dragoș Pîslaru, propunerea pentru Ministerul Finanțelor, Stelian Ion - propus la Justiție și Mihai Goțiu, desemnat de USR pentru Ministerul Mediului au primit avize nefavorabile.
ACTUALIZARE ORA 16:00 Claudiu Năsui, ministrul propus de USR la Economie, a primi aviz negativ.
ACTUALIZARE ORA 15:00 Ionuț Moșteanu, propunerea USR pentru Ministerul Dezvoltării, a primit aviz negativ după audierea din comisie. Au fost 10 voturi „pentru”, 14 „împotrivă” și 16 abțineri.
ACTUALIZARE ORA 14:20 Cristian Ghinea, propunerea pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit un aviz negativ. Au fost 7 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și 8 abțineri. De asemenea, Cristina Prună, propunerea pentru Ministerul Energiei, a fost respinsă de parlamentarii din comisie. Au fost 14 voturi „pentru”, 27 „împotrivă” și 12 abțineri.
ACTUALIZARE ORA 13:15 Alin Stoica, fostul prefect al Capitalei, propus pentru Ministerul de Interne în Guvernul Cioloș, a fost, de asemenea, respins la votul din comisii. Au fost 19 voturi „pentru” un aviz negativ, 13 abțineri și 5 voturi „împotrivă”.
ACTUALIZARE ORA 13:10 La votul privind avizul negativ, Cătălin Drulă, propunerea pentru ministerul Transporturilor, a primit 8 voturi împotriva avizului negativ, 7 abțineri și 12 pentru avizul negativ. „Avizul este pozitiv dacă propunerea de aviz negativ a căzut la vot”, a explicat după audieri Cătălin Drulă. Pentru că propunerea de aviz negativ nu a fost votată de majoritatea membrilor comisiei, președintele Comisiei a considerat avizul ca fiind pozitiv.
ACTUALIZARE ORA 12:15 Și Dan Barna, propunerea pentru Ministerul Afacerilor Externe a primit aviz negativ. Au fost 11 voturi „pentru”, 20 „împotrivă” și 4 abțineri.
ACTUALIZARE ORA 12:00 Monica Berescu, propunerea USR pentru Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a primit aviz negativ în comisiile de specialitate. S-au înregistrat 17 voturi „pentru”, 17 „împotrivă” şi 8 abţineri Un aviz negativ a primit și Nicu Fălcoi, propunerea pentru Ministerul Apărării.
ACTUALIZARE ORA 11:20 Ministrul propus pentru portofoliul de la Cultură, Iulia Popovici, a primit un aviz negativ din partea comisiilor din Parlament. Au fost patru voturi „pentru”, nouă „împotrivă” și șapte abțineri. De asemenea, propunerea pentru Ministerul Tineretului și Sportului, Tudor Pop, a primit tot un aviz negativ. Au fost nouă voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și patru abțineri.
Știrea inițială
Programul audierilor începe la ora 10.00, iar candidaţii au la dispoziţie, în medie, o oră pentru a-şi prezenta programul şi pentru a răspunde la întrebări. Excepţie fac Ioana Mihăilă, propusă pentru Ministerul Sănătăţii, care are alocate două ore, precum şi Stelian Ion, propus la Ministerul Justiţiei, Mihai Goţiu, la Ministerul Mediului, şi Corina Atanasiu, la Ministerul Educaţiei, care au o oră şi jumătate la dispoziție.
Premierul desemnat Dacian Cioloş a depus luni la Parlament lista cu miniștrii propuși pentru cabinetul său și programul de guvernare
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca votul asupra listei miniştrilor şi programului de guvernare să aibă loc miercuri.
Audieri în comisii
Conform regulamentului, fiecare candidat pentru funcţia de ministru înscris în lista guvernului este audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două camere legislative al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă.
În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat. Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială, potrivit Agerpres.
Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.
Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori.
În cazul neacordării votului de încredere, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.
În cazul adoptării, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se înaintează, de asemenea, de îndată şefului statului spre a proceda la numirea Guvernului.
Cabinetul lui Cioloș - lista miniștrilor propuși
Biroul Naţional al USR şi Comitetul Politic al partidului au aprobat duminică lista membrilor guvernului propuşi de Dacian Cioloş şi programul de guvernare.
Prim-ministru - Dacian Cioloș
Ministerul Finanțelor - Dragoș Pîslaru
Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica (fost prefect al Capitalei)
Ministerul Afacerilor Externe - Dan Barna (fost viceprim-ministru în Guvernul Cîțu)
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - George Cățean
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Mihai Goțiu
Ministerul Justiției - Stelian Ion (fost ministru în în Guvernul Cîțu)
Ministerul Apărării Naționale - Nicu Fălcoi
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - Claudiu Năsui (fost ministru în în Guvernul Cîțu)
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Cristian Ghinea (fost ministru în în Guvernul Cîțu)
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Ionuț Moșteanu
Ministerul Energiei - Cristina Prună
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Cătălin Drulă (fost ministru în în Guvernul Cîțu)
Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Oana Țoiu
Ministerul Sănătății - Ioana Mihăilă (fost ministru în în Guvernul Cîțu)
Ministerul Culturii - Iulia Popovici
Ministerul Tineretului și Sportului - Tudor Pop
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Monica Berescu
Ministerul Educației - Corina Atanasiu
Programul de guvernare USR poate fi citit aici:
Program_de_Guvernare_17-Oct-2021
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News