Ludovic Orban despre așa-zise neînțelegeri cu Klaus Iohannis pe tema anticipatelor: „Prostii!”
Premierul Ludovic Orban a negat, luni seara, la Digi24, orice fel de neînțelegeri cu președintele Klaus Iohannis pe tema alegerilor anticipate, așa cum s-a vehiculat în presă. Premierul a spus că are o relație „foarte normală” cu șeful statului, cu care se consultă frecvent, și refuză să comenteze ceea ce scriu ziariștii pe surse. „Prostii!” - a calificat premierul aceste informații.
„Este o prostie, evident că este o prostie, nu se bazează pe nimic. Ați găsit un singur element de veridicitate acolo?” - a comentat premierul Ludovic Orban, zâmbind ironic. „Nu-mi place să comentez niște prostii care sunt scrise de un jurnalist care n-are nicio bază”, a adăugat Ludovic Orban.
„Relația dintre președintele Iohannis și mine este cunoscută, a fost vizibilă în ultimii doi ani și jumătate de când sunt președintele PNL, parteneriatul extrem de apropiat și de benefic pentru România este extrem de clar pentru orice om care vrea să vadă adevărul și care vrea într-adevăr să țină cont de evidențe, și nu de invențiile unuia sau altuia. Au mai fost și alții care au făcut comentarii pe tema asta, care nu au absolut nicio bază”, a insistat șeful executivului.
„În ceea ce privește relația dintre președintele Iohannis și mine, ca președinte al PNL și ca premier, este o relație cât se poate de normală, cât se poate de bună, există un dialog permanent, o coordonare a pozițiilor pe toate temele importante”, a dat asigurări Ludovic Orban.
El a repetat că tema anticipatelor nu face obiectul unor disensiuni. „Și președintele Iohannis, și eu am spus foarte clar că preferăm varianta anticipatelor, care să confere cu adevărat unui guvern o legitimitate și un sprijin puternic în Parlament și, pe de altă parte, să redea puterea poporului, astfel încât poporul să-și aleagă un parlament care să corespundă opțiunilor politice actuale. Asta a fost poziția publică și a președintelui, și poziția publică a mea”, a precizat Ludovic Orban.
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu
Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier
Lista miniștrilor din noul cabinet
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
Alegerile anticipate, în faza de testare a partenerilor politici
În ceea ce privește anticipatele, Ludovic Orban a precizat că a început o testare, o tatonare a terenului, nu neapărat negocieri cu partidele politice, pentru a vedea care este disponibilitatea față de această perspectivă.
Premierul consideră că ar fi o idee bună ca anticipatele să fie cumulate cu alegerile locale, în iunie, pentru a avea apoi o perioadă de patru ani în care să nu mai existe procese electorale.
„Sunt două faze: faza în care trebuie să ajungi la dizolvarea Parlamentului - ca să poată să se îndeplinească condițiile constituționale, astfel încât președintele României să dizolve parlamentul: este necesară respingerea a două propuneri de guvern de către Parlament într-o perioadă de minim 60 de zile. Deci ai o perioadă de minim 60 de zile pentru procedura care duce la dizolvarea Parlamentului și dup-aia mai ai o perioadă de 60 de zile pentru a putea organiza alegeri”, a explicat Ludovic Orban.
„În mod clar noi am fost susținători ai alegerilor anticipate, poziția noastră a fost constantă. Este foarte greu ca astăzi, când opțiunile politice ale populației s-au modificat radical și schimbarea acestor opțiuni s-a văzut clar în alegerile europarlamentare, în referendumul convocat de președinte, în alegerile prezidențiale, să menții actuala structură a parlamentului, care este oglinda opțiunilor exprimate în decembrie 2016, care nu mai are nicio legătură cu realitatea opțiunilor politice de astăzi ale cetățenilor români”, a spus Orban.
Pact pentru alegeri anticipate
„Sigur că pentru a demara procedura de alegeri anticipate îți trebuie o minimă garanție că există un număr semnificativ de parteneri politici care dețin un număr de parlamentari care să ofere o minimă garanție că vor respinge două propuneri de guvern. Or, aici e nevoie de o consultare, de obținere a unui acord, chiar de realizare a unui pact pentru anticipate, ca o condiție ca să putem să demarăm, pentru că demararea procedurii de anticipate se poate face în două feluri: prin căderea guvernului în urma unei moțiuni de cenzură sau prin demisia premierului. Or asta ce înseamnă? Creezi o perioadă de timp până la alegerile parlamentare în care guvernul este lipsit de prerogativele depline, (...) practic are un statut de guvern interimar (...) Ca să declanșezi procedura, îți trebuie o minimă garanție, ca să nu te trezești că la a doua învestire a Guvernului se trezesc parlamentarii mai multor formațiuni politice să voteze învestirea Guvernului și după ai declanșat procedura practic să nu ajungi la anticipate. (...)”, a spus Ludovic Orban.
Editor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News