Live

Klaus Iohannis va participa de miercuri la Summitul UE – Balcanii de Vest și la Consiliul European

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 13-15 decembrie 2023, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest și la reuniunea Consiliului European. 

„Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest va avea loc miercuri, 13 decembrie 2023, și va aborda evoluțiile înregistrate de la ultima reuniune în acest format, care a avut loc la Tirana, în decembrie 2022, și sprijinul oferit statelor din Balcanii de Vest de către Uniunea Europeană. 

Summitul va prilejui discuții ale liderilor privind abordarea provocărilor comune și consolidarea parteneriatului și a cooperării UE-Balcanii de Vest în actualul context geopolitic, inclusiv din perspectiva impactului războiului Rusiei împotriva Ucrainei la nivelul partenerilor regionali. 

În cadrul reuniunii, Președintele Klaus Iohannis va reitera sprijinul ferm al României pentru perspectiva europeană a regiunii, cu respectarea principiilor meritelor proprii și îndeplinirea criteriilor de aderare. 

Președintele României va sublinia că extinderea este, înainte de toate, o oportunitate de creștere și dezvoltare, care ar trebui să aducă mai multă unitate pe continentul european, o convergență îmbunătățită, precum și politici sectoriale puternice, care să asigure beneficii pentru toți cetățenii europeni. 

Reuniunea Consiliului European va avea loc în perioada 14-15 decembrie 2023. În cadrul discuțiilor vor fi abordate teme deosebit de importante și complexe, printre care  extinderea UE, revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, sprijinul pentru Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, securitatea și apărarea, migrația, precum și viitoarea Agendă Strategică a UE. 

Referitor la extinderea Uniunii, Președintele Klaus Iohannis va susține luarea unor decizii privind deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, progresele substanțiale făcute de cele două state în ceea ce privește reformele trebuind să fie recunoscute adecvat de către Uniunea Europeană. De asemenea, Președintele României va susține acordarea statutului de candidat pentru Georgia, precum și deschiderea negocierilor de aderare cu Bosnia și Herțegovina, la momentul realizării progreselor necesare respectării criteriilor de aderare. Va insista, totodată, pe accelerarea procesului de aderare a statelor din Balcanii de Vest. 

În ceea ce privește revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027, Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru o abordare care să promoveze echilibrul de finanțare între angajamentele deja asumate și noile priorități de pe agenda europeană şi care să nu implice reduceri ale fondurilor pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună. 

Referitor la discuțiile privind măsurile de susținere pentru Ucraina, în contextul războiului, Președintele României se va pronunța pentru necesitatea adoptării unui pachet cuprinzător de sprijin. 

Cu privire la situația din Orientul Mijlociu, Președintele Klaus Iohannis va insista pe necesitatea implicării sporite a Uniunii Europene în regiune în vederea protecției civililor, dezescaladării conflictului și reluării procesului de pace bazat pe soluția celor două state. 

Referitor la viitoarea Agendă Strategică, Președintele se va pronunța pentru continuarea reflecției și a dezbaterilor în vederea adoptării, până în vara anului 2024, a viitoarei Agende Strategice a Uniunii și va reitera necesitatea formulării priorităților pentru următorul ciclu instituțional, care trebuie să reflecte consolidarea unității UE şi a încrederii între statele membre UE”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei moduri în care Crăciunul distruge planeta: brazii, jucăriile și risipa

Agenda ambițioasă a Poloniei pentru viitoarea președinție a Consiliului UE: apărare, energie și securitate economică

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

Partidul SOS România a sesizat CCR privind mandatul președintelui Klaus Iohannis

Partenerii noștri