Live

Klaus Iohannis: Recomandarea CE de a acorda Ucrainei și R. Moldova statutul de țări candidate este „un bine-meritat pas înainte”

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski. Foto: president.gov.ua

Președintele Klaus Iohannis a salutat recomandarea Comisiei Europene de a acorda Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate la Uniunea Europeană. Este un „bine-meritat pas înainte” pentru cetățenii celor două state, a spus Iohannis.

„După luni intense de dialog și coordonare, sunt bucuros să salut opiniile Comisiei Europene cu privire la acordarea statutului de state candidate Ucrainei și Republicii Moldova”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

„Este un bine-meritat pas înainte pentru cetățenii Ucrainei și Republicii Moldova. Continuăm să susținem activ integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în familia UE”, a adăugat șeful statului.

Și premierul Ciucă a salutat decizia Comisiei Europene.

„Comisia Europeană a transmis un mesaj pozitiv cu privire la statutul de candidat la UE și perspectiva de membru pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Guvernul României este pregătit să sprijine parcursul european al partenerilor noștri apropiați din est și aspirațiile cetățenilor lor pentru societăți mai prospere și mai democratice”, a transmis premierul.

Comisia Europeană recomandă acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Ucraina a cerut aderarea la UE la doar patru zile după ce trupele ruse au declanșat invazia, în februarie. Patru zile mai târziu, Republica Moldova și Georgia, alte două state ex-sovietice care au regiuni separatiste ocupate de trupele ruse, au făcut la rândul lor cereri de aderare la UE.

În cazul Georgiei, Comisia Europeană a decis că are de îndeplinit mai multe condiții, înainte de a primi statutul de țară candidată.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a devenit Ucraina un proxy pentru războiul puterilor din Asia

Ucrainenii au pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în Kursk, după contraatacul armatei ruse în regiune

Calculele lui Vladimir Putin, după escaladarea conflictului din ultimele zile. „Are programul său și strategia sa. O să le urmeze”

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Partenerii noștri