Klaus Iohannis, nemulțumit de legea achizițiilor: Totuși, o tabletă nu-i o rachetă cu care se zboară pe Marte!
Președintele Klaus Iohannis este nemulțumit de legislația ce reglementează achizițiile publice, un sistem pe care îl consideră prost gândit și nefuncțional, pentru care dă vina pe PSD. Șeful statului se așteaptă ca după alegerile parlamentare, modul prin care se fac achiziții să fie schimbat de noua majoritate, astfel încât manualele elevilor, de pildă, să ajungă la timp pe bănci, dar să fie asigurată în același timp și corectitudinea procesului.
„Cred că întregul sistem de achiziții trebuie reevaluat și trebuie găsite metodele prin care aceste achiziții să fie corecte. Rezultatul, din partea mea, să fie contestabil, dar totul să se petreacă într-un termen rezonabil de scurt și atunci cu siguranță și astfel de probleme vor putea să fie eliminate”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a fost întrebat miercuri, într-o conferință de presă, ce părere are despre eșecul guvernării liberale de a asigura manuale de limba română elevilor de clasa a VIII-a, în condițiile în care licitația a fost lansată în decembrie 2019, iar contractul nu a fost atribuit nici până acum.
„Este o problemă care mi s-a adus la cunoștință și evident că sunt nemulțumit, însă nemulțumirea mea nu se îndreaptă doar punctual asupra cuiva care nu a reușit să contracteze manualul, ci întregul sistem pare că nu funcționează. Uitați-vă la tot felul de achiziții care nu au putut fi făcute fiindcă metodele birocratice sunt atât de complicate, încât până și guvernul, iată, se găsește în imposibilitatea de a achiziționa tablete. Totuși, nu-i vorba de o rachetă cu care se zboară pe Marte! Este vorba de niște tablete cu care să învețe copiii care nu pot merge fizic la școală”, a răspuns șeful statului.
Iohannis: „Acest guvern nu a fost pus în funcțiune ca să învingă vreun sistem moștenit”
Klaus Iohannis a punctat însă că acestă problemă a achizițiilor este mai veche și este o problemă de sistem și se așteaptă ca legislația să fie schimbată în noua legislatură. „Să știți că nu încerc să iau partea cuiva, dar problema cu manualele nu este nouă, este o veșnică problemă și ne arată că întreg sistemul este prost gândit, nu funcționează. Și am pretenția, ca după alegerile parlamentare, să ne apucăm foarte serios de treabă, nu doar să implementăm generic România educată, ci să găsim metodele cele mai bune pentru a face și procedurile de achiziție corecte, dar în așa fel încât ele să aibă o finalizare într-un timp previzibil și într-un timp util pentru a putea pune manualul, de exemplu, pe banca elevului”, a precizat Klaus Iohannis.
Întrebat dacă a fost prea scurt timpul pentru PNL să învingă sistemul moștenit, Klaus Iohannis a precizat că acest guvern „nici nu a fost pus în funcțiune ca să învingă vreun sistem moștenit, acest guvern, dacă ne amintim, a fost pus în funcțiune să gestioneze treburile publice până la alegerile parlamentare, să aprobe bugetul și să rezolve problemele curente. Le-a rezolvat pe acestea, s-a ocupat de pandemie, s-a ocupat de rezolvarea problemelor ocazionate de începutul anului școlar și de multe alte lucruri. Sunt convins că după alegerile parlamentare va exista un cadru parlamentar și guvernamental cu care atunci chiar putem să ne apucăm să rezolvăm și aceste rămâneri în urmă sistemice, create de PSD”, a completat șeful statului.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele
Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”
Editor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News