Live

Klaus Iohannis îl primește marți, la Cotroceni, pe președintele Poloniei

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis îl primește marți, la Cotroceni, pe președintele Poloniei. Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis îl va primi marți, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, anunță Administrația Prezidențială.

Primirea președintelui Poloniei va avea loc la ora 16.oo.

Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri tête-à-tête și oficiale, iar la finalul discuțiilor vor face declarații de presă comune, potrivit sursei citate.

Andrzej Duda efectuează luni o vizită de lucru la Chişinău, unde va avea o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Discuțiile au loc în contextul crizei din Ucraina și al mai multor întâlniri la nivel internațional programate în această săptămână.

Preşedintele american Joe Biden va călători vineri în Polonia, pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o "criză umanitară şi a drepturilor omului", a anunţat duminică seara purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, informează Reuters.

Biden va călători la Varşovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Andrzej Duda, a comunicat Casa Albă.

Peste două milioane de refugiaţi au intrat în Polonia din Ucraina de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie.

Vizita lui Joe Biden în Polonia va avea loc la o zi după ce preşedintele american se va întâlni la Bruxelles cu aliaţii NATO, liderii G7 şi liderii Uniunii Europene pentru a discuta eforturile internaţionale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri