Live

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spațiul Schengen este deosebit de importantă

Data publicării:
Foto: Getty Images

Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este „deosebit de importantă”, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

„România contribuie deja şi rămâne angajată să contribuie în continuare la un Spaţiu Schengen sigur şi eficient. Este deosebit de importantă, din acest punct de vedere, finalizarea aderării României la acest spaţiu. Finalizarea monitorizării României prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe baza progreselor în sfera independenţei şi a eficienţei sistemului judiciar românesc este o altă prioritate majoră. Autorităţile române sunt pe deplin angajate în acest sens”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Iohannis a punctat că „un spaţiu Schengen pe deplin integrat este esenţial pentru consolidarea pieţei interne”.

El a amintit în discurs că anul acesta s-au împlinit 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. „În această perioadă, România s-a schimbat fundamental - o confirmare categorică a puterii transformatoare a proiectului european. Respectarea şi promovarea valorilor europene - democraţie, stat de drept, drepturi fundamentale, economia de piaţă - definesc astăzi România”, a punctat preşedintele.

De asemenea, Iohannis a spus că „suntem angajaţi în continuare, ferm, în eforturile de întărire a Uniunii” iar această abordare „rămâne baza progresului şi prosperităţii României şi beneficiază de sprijinul clar al majorităţii cetăţenilor noştri, reieşit şi din dezbaterile în cadrul Conferinţei privind Viitorul Europei”, conform Agerpres.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri