Live

Kelemen Hunor, despre scandalul Bîstroe: Ucraina ar trebui să oprească lucrările. Trebuie să protejăm interesele multiple ale României

Data publicării:
Liderul UDMR, Hunor Kelemen. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, consideră că Ucraina ar trebui să oprească lucrările pe Canalul Bîstroe, până când specialiştii se vor pronunţa şi vor lua o decizie. Potrivit acestuia, interesele României trebuie puse pe primul loc.

”Trebuie să stabilim interesele României pe termen scurt, mediu şi lung şi să protejăm Delta Dunării. Acesta este un interes legitim pentru care trebuie să ne luptăm şi trebuie să fie pe primul loc.

Ce interes avem din punct de vedere geopolitic? Să existe Ucraina suverană şi cu teritoriul integral păstrat şi să se retragă Rusia, fiindcă dinspre Rusia nu a venit nici securitate, nici bunăstare, nici libertate şi nu va veni nici de acum încolo.

Noi trebuie să avem o zonă de buffer şi să vedem ce doreşte Ucraina”, a spus Kelemen, într-un interviu pentru Euronews România.

El a menționat că autorităţile de la Kiev au sesizat România încă de anul trecut că doresc o lucrare de întreţinere, iar în 2019-2020 au sesizat că vor să facă canalul navigabil pentru vapoare de mare tonaj.

”Încă nu s-au finalizat discuţiile transfrontaliere. Au fost discuţii tehnice, a fost ministrul Mediului, s-a discutat cu ministrul Mediului Tanczos Barna.

Dacă Braţul Chilia se va adânci, sunt praguri pentru a reduce viteza cursului, iar dacă dispar pragurile avem o problemă. Dispar acele praguri ceea ce va avea consecinte  inclusiv pentru sturioni, calea de migraţie principală pentru această specie fiind Braţul Chilia.

Dar mai există şi o altă chestiune din punct de vedere al transportului, Braţul Chilia este o cale navigabilă internaţională, iar Sulina va pierde extrem de mult din importanţă”, a explicat vicepremierul.

În opinia lui Kelemen Hunor, ucrainenii ar trebui să oprească lucrările până când specialiştii vor clarifica situația.

”Ei vorbesc de mentenanţă, unii dintre ei, ministrul Transporturilor vorbeşte despre o adâncire, iar până se clarifică, ar trebui să se oprească. În Guvern nu am discutat, dar eu cred că Ministrul de Externe a făcut demersuri diplomatice către partea ucraineană. Până când se clarifică aceste aspecte, să se oprească lucrările. Lucrări de mentenanţă pot fi făcute, dar alte lucrări nu. Fiindcă nu poţi să ţii cont de altceva decât de interesul României, şi în acest conext geopolitic trebuie să asiguri pentru Ucraina tot ce se poate”, a declarat Kelemen Hunor.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Donald Trump a oferit imaginea zilei la alegerile prezidențiale din SUA. Martina Navratilova a reacționat imediat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin a numit-o guvernatoare a unei regiuni din Rusia, la granița cu China, pe mama unui soldat ucis în Ucraina

Franța adoptă o nouă tactică în folosirea dronelor, experimentată inițial de Rusia pe frontul din Ucraina

Peste 500 de expați ucraineni au depus cereri de înrolare în Legiunea Ucraineană din Polonia într-o singură lună

Prioritate: Donețk. Rușii avansează 9 kilometri pe săptămână în sudul Ucrainei, în ciuda pierderilor mari

Partenerii noștri