Live

Judecătorii CCR au dat undă verde pensiilor speciale ale primarilor. Indemnizațiile sunt amânate de Guvernul Orban până în 2021

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/George Călin

Judecătorii Curții Constituționale au respins miercuri sesizarea Avocatului Poporului cu privire la Codul Administrativ, adoptat prin Ordonanță de Urgență de Guvernul Dăncilă. Legea prevede și acordarea pensiilor speciale pentru aleșii locali. Totuși, prevederile prin care sunt acordate pensiile speciale au fost amânate până în 2021 de Guvernul Orban prin Ordonanță de Urgență. OUG a fost însă deja respins în Senat, iar dacă și Camera Deputaților va respinge Ordonanța, primarii vor primi pensii speciale din acest an.

Conform Codului Administrativ vor primi pensii speciale primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii județene, pensii calculate în baza unui procent din salariu și a numărului de mandate.

Impactul bugetar anual al pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi de CJ şi vicepreşedinţi de CJ, este cuprins între 150 şi 170 de milioane de lei. Pensiile vor fi plătite de Primării şi de Consiliile Judeţene.

Pe 28 august 2019, Avocatul Poporului Renate Weber a sesizat Curtea Constituțională cu privire la ordonanța de urgență a Guvernului pe Codul Administrativ. Avocatul Poporului considera că modificarea Codului administrativ prin ordonanță de urgență nu se justifică.

Potrivit noului Cod administrativ, președintele țării va avea la dispoziţie doar 10 zile pentru a semna decretele privind numirea unui ministru. Termenul a fost redus drastic, de la 45 de zile. Totodată, Executivul are la dispoziție 5 zile pentru a numi un ministru.

De asemenea, conform Codului Administrativ autoritățile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităților în unitățile administrativ teritoriale și în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Curtea Constituțională a Boliviei a tranșat cazul lui Evo Morales. Ce a decis cu privire la o nouă candidatură a fostului președinte

Legea pensiilor militare a fost contestată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului

Atac direct al lui Nicușor Dan la adresa Avocatului Poporului: „Apără mafia imobiliară”

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatele referendumului privind integrarea în UE

Partenerii noștri