Iohannis: „În unele zone nu s-a înțeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen. Voi avea o discuție serioasă cu ministerele”
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri seară, înaintea participării la Consiliul European de la Bruxelles, că „în unele zone nu s-a înțeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen” și că va avea o discuție serioasă cu ministerele pentru a găsi soluții diplomatice.
„Am auzit că în unele zone nu s-a înțeles ce înseamna intrarea României în Schengen. Voi avea o discutie serioasa cu ministerele care se ocupă de aceste chestiuni și să găsim soluții diplomatice rapid”, a explicat șeful statului, la Bruxelles.
Declarațiile președintelui vin în contextul în care, deși România a aderat la Air Schengen, s-au constatat anumite probleme în acest sens.
După mai bine de un deceniu de când a întrunit toate condițiile tehnice, România a intrat cu granițele aeriene și maritime în spațiul Schengen la sfârșitul lunii martie. Călătoriile cu avionul între statele membre ale spațiului de liberă circulație sunt mai rapide, fără controlul documentelor. La fel și transportul de marfă aerian sau maritim.
Însă, cu toate acestea, au existat probleme pentru unii români care au călătorit cu avionul după această dată.
Spre exemplu, la începutul lunii aprilie, europarlamentarul PMP Eugen Tomac acuză că a fost „supus în mod abuziv şi discriminatoriu unui proces de verificare de către poliţia lui Karner”, după ce a aterizat cu avionul la Viena, deşi România intrase atunci de o săptămână în Spaţiul Schengen aerian.
„Scandalos, este pur şi simplu scandalos şi revoltător. Am aterizat acum la Viena şi, cum am coborât din avion, am fost supus în mod abuziv şi discriminatoriu unui proces de verificare de către poliţia lui Karner (ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner - n.r.), în condiţiile în care suntem oficial de o săptămână în Schengen. Dacă Guvernul Nehammer nu încetează această formă de discriminare imediat, voi cere viitoarei Comisiei Europene, dacă va dori votul meu, să acţioneze la CJUE acest abuz de putere”, a scris Eugen Tomac atunci, într-o postare pe Facebook.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News