Live

Iohannis: Este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei. Nu cred că este posibil politic până în 2024

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că „este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei”, dar acest lucru, în opinia sa, nu ar fi posibil până în 2024.

„Cred că este nevoie de o revizuire a Constituţiei în sensul modernizării ei, însă trebuie să fim realişti. Constituţia nu se revizuieşte de un grup de tehnicieni şi este un proces politic amplu, care în final ajunge în faţa poporului, care trebuie să se exprime prin referendum.

Noi ştim că aceste proceduri sunt foarte complicate, sunt greu de pus în practică şi în acest sens o să îmi exprim o opinie care poate vă surprinde: da, cred că este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei şi nu, nu cred că este posibil politic până în 2024”, a afirmat şeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, transmite Agerpres.

Parlamentul s-a reunit la începutul lunii decembrie 2021 într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei. Președintele PSD Marcel Ciolacu cerea atunci o reformă constituțională, spunând că documentul ar trebui „să reflecte un model de stat conform cu nevoile societății actuale”. Președintele Camerei Deputaților spunea că se impune „o clarificare a atribuțiilor președintelui” și că e nevoie de „reglementarea moțiunii constructive de cenzură” și „limitarea practicii excesive a OUG”.

Președintele PNL de atunci, Florin Cîțu, declara că normele constituţionale vor trebui ajustate la realitatea pe care o trăim iar vârsta la care se poate vota ar trebui redusă la 16 ani, „așa cum este tendința în multe țări europene”. El mai spunea că „multe alte subiecte trebuie abordate cu maturitate”, precum problema traseismului politic, reforma administrativă, conflictele de natură constituțională și implementarea referendumului pe Justiție din 2019.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri