Live

Guvernul vrea să-și asume răspunderea pentru legea consumatorului vulnerabil

Data publicării:
Până la 5 milioane de oameni ar putea avea nevoie de sprijin financiar pentru facturile la energie Foto: Guliver/GettyImages

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că dacă Parlamentul nu va aproba într-o săptămână legea consumatorului vulnerabil, va solicita în Biroul Politic Naţional al PNL să-şi asume guvernul răspunderea pentru această lege.

„În perioada următoare trebuie să aprobăm legea consumatorului vulnerabil şi vă spun că dacă Parlamentul României nu o aprobă într-o săptămână, voi cere în Biroul Politic Naţional al PNL să pot să-mi asum eu răspunderea, de la Guvern, pentru această lege, pentru că văd că se tot ţin BPR-uri (Biroul Politic Reunit al Parlamentului - n.r.)  pe la 11 noaptea, 12 noaptea, dar niciodată nu se ţin pentru legea consumatorului vulnerabil, se ţin pentru altceva”, a afirmat Florin Cîţu, făcând aluzie la ședințele convocate pentru stabilirea calendarului pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a fost nevoit să dea explicații și să se apere pentru faptul că a convocat vineri seara târziu o şedinţă a Birourilor Permanente Reunite din Parlament în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură. El a fost acuzat din interiorul partidului, dinspre tabăra Cîțu, că face jocul USR PLUS și AUR. Orban a spus că nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească obligaţiile regulamentare în calitatea sa de președinte al Camerei Deputaților.

Premierul Florin Cîţu afirmase sâmbătă, la Timişoara, că este o „acţiune bizară” gestul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, de a face „tot posibilul”, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ca moţiunea USR PLUS AUR să fie dezbătută.

Florin Cîșu a spus luni că Guvernul are de aprobat și o ordonanţă care compensează o parte din facturile românilor.

„Avem de aprobat OUG care compensează o parte din facturile românilor. Suntem încă în pandemie, avem de gestionat această pandemie. Cum să fii ministrul sănătăţii şi să pleci în mijlocul pandemiei? Cum să ai alte ministere şi să laşi ţara fără guvern în acest moment şi să te asociezi cu AUR?”, a spus Cîţu, referindu-se la retragerea miniştrilor USR PLUS din Guvern.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

WP: Lipsa de reacție a Rusiei la incursiunea ucrainenilor în Kursk arată că, în fața unei crize, Putin se blochează

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

Cum au crescut acțiunile companiei Gabriel Resources de la începutul lunii februarie

Partenerii noștri