Live

Exclusiv George Simion spune ce va face dacă nu va putea candida Călin Georgescu la prezidențiale

Data actualizării: Data publicării:
Liderul AUR, George Simion. Foto din stânga: Inquam Photos/George Călin. Călin Georgescu. Foto din dreapta: INQUAM Photos/Ovidiu Dumitru Matiu

Liderul AUR, George Simion, a declarat, duminică seară, la Digi24, că îl va susține pe Călin Georgescu dacă va candida la prezidențiale. Simion de asemenea a mai spus că, în cazul în care fostul candidat extremist nu va putea participa la alegeri, atunci el sau un alt reprezentant AUR își va asuma candidatura din partea partidelor așa-zis suveraniste.

„Călin Georgescu a fost candidatul care a luat cele mai multe voturi din partea românilor și credem că ar trebui respectat acest vot. Eu nu știu ce s-ar fi întâmplat în turul doi. Puteam doar să văd sondajele și voturile din prima zi în Diaspora, pentru că în multe secții din Diaspora s-au numărat acele voturi.

Dar acum, din punctul de vedere al partidelor care lansează diferite variante, văd că pe zona globalistă, pe zona partidelor din coaliția aceea pro-Lasconi, ar fi candidați domnul Crin Antonescu, doamna Lasconi și domnul Nicușor Dan.

O să urmărim cu atenție cum Klaus Iohannis ocupă zi după zi funcția de președinte ilegitim și cum acești candidați se vor sfâșia între ei.

Dacă domnul Călin Georgescu va fi lăsat să candideze, noi îl vom susține.

Legat de dovezi, am tot așteptat în aceste zile să apară dovezi și iată că ele dispar, în loc să apară contra domnului Georgescu”, a afirmat George Simion.

El spune că nu a văzut „nicio dovadă” privind interferența Rusiei în alegeri.

„Dovada era că avea o campanie similară cu cea făcută de Rusia în Republica Moldova și în Ucraina. Dar iată că acea campanie n-a fost făcută de domnul Georgescu, ci de PNL.

Trebuie să analizăm atent PNL-ul cum și-a cheltuit banii de campanie, banii românilor. Și mai trebuie să analizăm atent dacă PNL-ul o fi avut ceva ajutoare din Rusia. În acele informări din presă se vorbea de acea campanie «echilibru și verticalitate», că ați văzut compunerile din CSAT. Se spunea acolo că ar părea să fie după același tipar, dar iată că nu era domnul Georgescu. A spus clar ANAF cine a finanțat acele campanii.

Nu mi se pare bine pentru democrație ca unor candidați, unor români, care nu au drepturile electorale interzise și nu au infracțiuni electorale, să li se interzică dreptul de a candida”, mai susține liderul AUR.

George Simion spune că el sau alt reprezentant AUR va candida la prezidențiale dacă Călin Georgescu „nu va fi lăsat să candideze”.

„Pot să îmi asum cel mult rolul unei candidaturi din partea AUR, eu sau alt coleg din partea AUR, doar dacă domnul Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze, ceea ce ar fi un nou abuz din partea acestui sistem care a confiscat puterea și refuză o tranziție democratică a puterii în România în funcția de președinte, Guvernul ș.a.m.d.

(...)

Eu am 1.300.000 de voturi. Domnul Georgescu a fost votat de 2.100.000 de români. Există și în sociologie un concept numit «wisdom of the crowd»”, a mai declarat Simion.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Partenerii noștri