Live

George Simion: Dacă e nevoie ne legăm cu lanţuri în Parlament ca să oprim discriminarea pe bază de vaccinare

Data actualizării: Data publicării:
George Simion spune că politicienii AUR se vor lega cu lanţuri în Parlament dacă autoritățile vor impune „discriminarea pe bază de vaccinare”.

George Simion, co-preşedinte AUR, spune că manifestațiile din Franţa şi Italia împotriva certificatelor de vaccinare şi restricţiilor impuse pentru cei nevaccinați reprezintă dovada că „poporul din întreaga Europă se trezește”. Acesta a spus că aceste măsuri sunt discriminări, iar partidul său va face tot ce este posibil pentru a împiedica implementarea lor în România. „Dacă e nevoie ne legăm în lanțuri în Parlamentul României pentru a opri discriminarea pe bază de vaccinare”, a spus Simion la Antena 3.

„Șeful domnului Barna, șeful domnului Cioloș din Franța domnul Macron a introdus aceste restricții absolut aberante. Suntem împotriva certificatului şi categoric împotriva oricărei forme de restricție a libertății de circulație în interiorul Uniunii Europene și împotriva oricărei forme de discriminare. Poporul din întreaga Europă se trezeşte”, a declarat George Simon.

„Ceea ce vedem acum este poporul din întreaga Europă care se trezește. Au fost proteste mari împotriva lui Macron care o să îl afecteze pentru că avem alegeri prezidențiale în Franța. Colegii din Italia au organizat proteste în Parlamentul din Italia și au avut loc demonstrații mari în majoritatea orașelor. La fel se va întâmpla și în România dacă domnul Barna insistă cu vaccinarea obligatorie”, a adăugat liderul AUR.

„Colegii noștri din AUR Cluj au făcut un protest în fața Universității Babeș Bolay pentru că nu vor fi primiți la cursuri studenții nevaccinaţi. (...) O să ne luptăm, și dacă e nevoie ne legăm cu lanțuri în Parlamentul României pentru a opri discriminarea pe bază de vaccinare. Se încearcă pe baza unor noțiuni nobile precum sănătatea, siguranța să ni se dea calificative «tu ești bun că te-ai vaccinat, tu nu ești bun că nu te-ai vaccinat»”, a conchis Simion.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri