Dîncu: Populația să stea liniștită, nu va fi un conflict pe teritoriul nostru. Putem primi 500.000 de refugiați din Ucraina
Populația României poate să stea liniștită, pentru că nu va fi război pe teritoriul nostru, a spus ministrul Apărării, Vasile Dîncu. El a adăugat că România nu se așteaptă la fluxuri majore de refugiați, în cazul în care Rusia invadează Ucraina, dar că putem primi 500.000 de refugiați, dacă e nevoie.
„Există și condiții pentru un conflict armat, foarte multe condiții, dar nu se știe... Să sperăm că încă vor continua să vorbească diplomații, nu militarii”, a spus Dîncu.
El a adăugat că mai există șanse pentru o rezolvare pe cale diplomatică a conflictului, deși Rusia folosește diplomația „și în scopul de a influența, de a manipula”.
„În același timp se declară că se retrag forțe - și că există aproape un calendar de retragere - și se acționează și militar, dar există speranțe, în scurt timp va avea loc și un comitet NATO-Rusia”, a spus Dîncu.
„Eu cred că populația poate să stea liniștită. Sigur că în condițiile unui conflict în Ucraina toată zona este afectată, dar asta nu înseamnă că va fi un război pe teritoriul nostru”, a explicat ministrul.
Dîncu a mai spus că România poate primi peste 500.000 de refugiaţi, în cazul unui conflict în Ucraina.
„Există mai multe estimări, dar am putea să primim peste 500.000 de refugiaţi, aceasta este cifra pentru care ne-am pregătit noi împreună cu Ministerul de Interne şi cu celelalte instituţii care au în subordine acest lucru. Sunt multe puncte. Există un plan în acest sens care este pregătit în toate marile oraşe, există zone pentru asta în vecinătatea graniţelor”, a spus ministrul.
El a adăugat că România nu totuși se aşteaptă la fluxuri majore de refugiaţi din Ucraina, în contextul în care în 2014 cei mai mulţi au mers spre Polonia.
„Nici acum nu ne aşteptăm la fluxuri majore care să vină aici, dar niciodată nu se ştie, în funcţie de evoluţiile armate, dacă ar fi cazul, dar deocamdată vorbim de o situaţie ipotetică, a adăugat el.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News