Live

Dăncilă, întâlnire cu un fost lider socialist: E momentul ca PSD și forțele europene să dovedească unitate

Data publicării:

Președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă s-a întâlnit, miercuri, cu fostul președinte al grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE, Gianni Pittella. Premierul a spus pe Facebook că este momentul ca PSD și forțele progresiste europene să dea dovadă de unitate pentru a ofri soluții în proiectul UE.

O mare bucurie să revăd un foarte bun prieten, senatorul Gianni Pittella, fost președinte al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, și să întărim legătura dintre familiile noastre politice. Îi mulțumesc lui Gianni Pittella pentru aprecierea exprimată față de politicile sociale și economice implementate de Guvernul României, precum și față de rezultatele obținute de Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene. Este momentul ca Partidul Social Democrat și forțele progresiste europene să dea dovadă de unitate, pentru că doar împreună avem capacitatea să oferim soluțiile pentru viitorul proiectului european”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook, potrivit Mediafax.

Postarea este însoțită de o poză de la întrevederea liderul interimar al PSD cu Gianni Pittella.

Pe 4 iunie, Sergei Stanișev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), a declarat că este mulțumit de reluarea dialogului cu premierul Viorica Dăncilă, în calitatea sa de președinte interimar al PSD, după ce PES a înghețat relațiile cu social-democrații din România la începutul lui aprilie.

La întâlnirea care a avut loc la Guvern a fost prezent și fostul președinte al PSD Mircea Geoană.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Cum a ajuns Mircea Geoană adjunct al șefului NATO (2). Viorica Dăncilă: „Era agreat, m-am interesat și la Ambasada SUA”

Cum a ajuns Geoană adjunct al șefului NATO (1): Problema cumnatului cercetat de DNA în momentul nominalizării

Viorica Dăncilă s-a înscris în partidul lui Terheș. „Cred că ar fi, din nou, un premier extraordinar”

Partenerii noștri