Dan Barna, fericit că se merge spre anticipate: România are nevoie de un Parlament care să nu o împiedice
Președintele USR, Dan Barna, a salutat anunțul președintelui Klaus Iohannis și al premierului Ludovic Orban prin care au decis să declanșeze procedurile pentru organizarea de alegeri anticipate. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a adăugat el.
„Avem nevoie de un parlament reformist”, a scris Barna, vineri, pe pagina de Facebook, adăugând că „încă de la mijlocul anului trecut am spus că în actuala configurație parlamentară o majoritate reformistă este imposibil de construit”.
„De aceea, alegerile anticipate sunt singura soluție care poate conduce la crearea unei astfel de majorități care să reflecte dorința românilor de a ieși rapid din ambiguitatea actuală. Salut, în acest context, faptul că președintele și premierul s-au pus de acord pe acest subiect și au o opinie comună cu a noastră”, a mai spus președintele USR.
El a precizat că „România are urgent nevoie de un parlament care să contribuie la buna guvernare nu să o împiedice. Cu cât mai repede, cu atât mai bine”.
Klaus Iohannis și Ludovic Orban au discutat, vineri, aproximativ o oră și au anunțat ulterior că au decis împreună să declanșeze procedurile pentru organizarea de alegeri anticipate. Premierul a precizat că a fost desemnat un grup de lucru care se va ocupa de negocieri cu partidele pentru a întruni sprijin pentru procedura de declanașare a alagerilor anticipate.
Orban a completat că singura soluție este să se organizeze alegeri anticipate cât mai aproape de alegerile locale, care ar trebui să aibă loc în luna mai. Întrebat dacă va demisiona pentru a începe procedura pentru declanșarea anticipatelor, Ludovic Orban a refuzat să răspundă.
Redactor: George Costiță
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News