Live

Ciolacu, despre vizita la Kiev: Vreau să lucrăm împreună cu Ucraina și cu toți aliații noștri la reconstrucția acestei țări

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, la Constanţa, că în cadrul deplasării pe care o va face săptămâna viitoare în Ucraina va transmite mesajul că România se pregăteşte logistic pentru ca mărfurile din această ţară afectată de război să tranziteze ţara noastră, astfel încât activitatea economică să continue.

„Săptămâna viitoare o să fac o deplasare în Ucraina, unde o să avem o discuţii şi cu omologul meu din Ucraina, sperăm şi cu primul ministru şi cu preşedintele Ucrainei, să îi asigurăm că logistic România se pregăteşte atât pe zona umanitară, dar şi pe zona comercială, ca mărfurile din Ucraina să tranziteze România şi să meargă mai departe către statele civilizate, astfel încât activitatea economică să continue şi din Ucraina prin România”, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El nu a înaintat o dată la care va face deplasarea la Kiev, rezumându-se la a spune că aceasta va fi efectuată „săptămâna viitoare”.

„Vreau să lucrăm împreună cu Ucraina și cu toți aliații noștri din Europa, SUA și din lume la reconstrucția acestei țări. Acest lucru va necesita un efort concertat al României, în consultare și coordonare cu aliații noștri din UE și cu instituțiile comerciale globale. Și, bineînțeles, trebuie să includă consultări profunde cu Ucraina, care va avea nevoie de investiții enorme pentru a-și reconstrui propria economie și infrastructură devastate”, a mai scris Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook, despre vizita la Kiev.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au efectuat, marţi, o vizită la Administraţia Portuară din Constanţa.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Ucraina lucrează la noi sisteme de apărare aeriană, anunță Zelenski, după ce Rusia a testat o nouă rachetă

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Partenerii noștri