Cine este Nicolae Moga, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne
Nicolae Moga este propunerea social-democraților pentru a prelua unul dintre cele mai importante ministere - Afacerile Interne. Senator la al treilea mandat, Moga are un cuvânt greu de spus în PSD Constanța, organizație din a cărei conducere face parte.
„Ordonanța austerității” a fost publicată de Guvern: ce noi măsuri conține
Singurii bugetari care scapă de măsurile de austeritate ale guvernului
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok poze ilizibile despre care susține că sunt facturile zborurilor Nordis
George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”
Cătălin Drulă: Ceauşescu rânjeşte din iad când vede o nouă nomenclatură şi nişte noi securişi care se agaţă cu disperare de putere
Ilie Bolojan: „Guvernul pe care ne propunem să-l învestim astăzi este o necesitate pentru România”
Marcel Ciolacu: „Funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei”. Ce spune despre sănătate și educație
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu
Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că partidul a decis că aducerea lui Nicolae Moga în fruntea Ministerului de Interne va fi un plus de imagine pentru instituție.
Viorica Dăncilă, premierul României: „Argumentele mele sunt legate de percepția publică a acestui minister şi vreau să dau mai multă credibilitate acestui minister și pentru că eu cred că aici trebuie să avem o schimbare pentru a lucra mult mai bine”.
Inginer de profesie, Nicolae Moga a intrat în politică în 2003, când a devenit membru PSD odată cu Radu Mazăre, de care l-a legat o lungă relație personală, dar și profesională. Împreună au înființat o televiziune locală pe care Moga a condus-o între 1996 și 2000. A fost numit imediat subprefect la Constanța, iar în 2008 și-a început cariera de senator, neîntreruptă până acum. A fost pe rând vicepreședinte al Comisiei de Apărare, vicepreședinte al Senatului, chestor și membru al Comisiei pentru legile justiției.
În prezent, este din nou vicepreședinte al camerei superioare a Parlamentului.
În 2015, în timpul celui de-al doilea mandat de senator, a fost protagonistul unui gest controversat, chiar în timpul ședinței de validare a Guvernului Cioloș. Chestionat despre semnul făcut în dreptul urnelor, Moga a negat conotația obscenă.
Reporter: După ce aţi votat aţi făcut un gest cu ambele mâini. Ce reprezintă acest gest?
Nicolae Moga: La ce gest vă referiţi?
Reporter: După ce aţi introdus bilele în urnă, ați ridicat palmele şi aţi lăsat în jos degetul mijlociu.
Nicolae Moga: Deci am băgat bilele în urnă. Erau în faţă colegii mei şi le-am zis că le-am introdus în urnă. Nu interpretaţi în alt mod, pentru că nu are nicio conotaţie.
Declaraţia de avere: terenuri, locuinţă şi case de vacanţă la malul mării
În declarația de avere depusă luna trecută, Nicolae Moga menționează două terenuri în județul Constanța, o locuință și două case de vacanță tot la malul mării și 50.000 de lei în cont.
Anul trecut a încasat peste 142.000 de lei de la Senat, 48.000 de lei din pensie și 179.000 de lei din dividende de la firma sa de construcții.
În ultima declarație de avere menționează că și-a împrumutat fiul cu peste 330.000 de lei și o altă persoană cu 250.000 de lei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News