Live

Ce spune Klaus Iohannis despre presupusele stenograme ale discuției cu Viorica Dăncilă

Data actualizării: Data publicării:

La terminarea vizitei la compania Aerostar din Bacău, președintele a fost întrebat de jurnaliști despre discuția purtată cu premierul Viorica Dăncilă pe tema medierii Guvern-BNR și dacă aceasta a decurs așa cum reieșea din relatările unui trust de presă. Șeful statului a arătat că așa-zisele stenograme „arată mai degrabă ce și-ar fi dorit pesediștii să se fi discutat decât ce s-a discutat”.

Discuții telefonice au fost, dar am urmărit cu amuzament acele așa-numite stenograme, care stenograme arată mai degrabă ce și-ar fi dorit pesediștii să se fi discutat decât ce s-a discutat”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat fiind dacă a avut cu premierul Viorica Dăncilă vreo discuție despre întâlnirile organizate la Palatul Cotroceni cu reprezentanții BNR.

Citește și ”Prețul înțelegerilor secrete făcute de Dragnea în Israel. Mutarea ambasadei la Ierusalim ne-ar putea costa miliarde de euro”

Cât despre cele două runde de discuții, prima Președinție-BNR, a doua Președinție-Guvern, șeful statului a spus că așa a „ales”, să fie două întâlniri.

„Acuma, mâine, mă vizitează doamna Dăncilă și sper ca într-un viitor foarte apropiat, poate după vacanța de 1 mai, să se înțeleagă cele două părți direct, să se întâlnească și să clarifice problemele. Nu este absolut deloc normal să apară aceste abordări contondente între două autorități importante”, a mai spus Iohannis.

Miercuri, Antena 3 a prezentat așa-zise stenograme ale discuției pe care președintele și premierul ar fi purtat-o pe tema medierii de la Cotroceni. Informațiile au fost prezentate ca fiind furnizate de surse de încredere ale postului.

Conținutul „stenogramelor” difuzate de trustul de presă al lui Dan Voiculescu:

„Viorica Dăncilă: Plec în Israel. Oricum, joi vin doar eu la Palatul Cotroceni pentru că nu există niciun conflict cu BNR, nu accept altfel. Nu e cazul să vină altcineva din cadrul Guvernului. Vin doar eu într-o zi și vorbim.

Klaus Iohannis: Am anunțat deja această întâlnire. Lăsați-i să vină măcar pe Eugen Teodorovici sau pe vicepremierul Viorel Ștefan.

Viorica Dăncilă: Nu, nu vine nimeni în afară de mine.

Klaus Iohannis: Și eu ce fac acum?

Viorica Dăncilă: Și eu ce să vă fac, dacă nu m-ați întrebat înainte?”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri