Călin Popescu Tăriceanu: "Nu votăm Guvernul Orban II"
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că parlamentarii formaţiunii sale nu vor vota Guvernul Orban II, susţinând că, în prezent, situaţia politică este "ridicolă" prin numirea unui premier care nu va fi votat de propriul partid.
"Nu votăm Guvernul Orban II. Nu-l votăm, pentru că suntem într-o situaţie pentru care cuvântul 'ridicol' e prea puţin. Avem un preşedinte care îşi doreşte alegeri anticipate şi care îşi doreşte un ministru care să nu obţină voturile în Parlament. Lucrul ăsta e de un inedit absolut. Nu există aşa ceva. Preşedintele, prin rolul pe care îl are definit în Constituţie, este cel care să rezolve crizele, nu ca să le adâncească. Numirea pe care o face adânceşte această criză, pentru că ştim că PNL nu îşi va vota propriul premier. Nu mai vorbesc de penibilul posturii premierului care este numit ca să fie căzut, trântit. Asta este o umilinţă pentru el, ca persoană", a afirmat, vineri, Tăriceanu, potrivit Agerpres.
Liderul ALDE a apreciat că numirea unui premier care nu va fi votat de propriul partid este "gest ofensator pentru Parlament".
"Raporturile nu se creează în acest fel. Parlamentul vine să dea un vot de încredere sau de neîncredere. Dar în momentul în care propriul partid nu îţi dă votul de încredere, cum să te aştepţi ca ceilalţi să îţi dea votul de încredere? Este problema acestei anormalităţi grave, în care preşedintele, ştiind că nominalizarea asta nu duce la rezolvarea crizei, insistă şi premierul acceptă această complicitate de-a dreptul umilitoare", a adăugat liderul ALDE.
Tăriceanu nu crede "că există multe persoane care să accepte postura" lui Ludovic Orban
"Orban nu a fost adeptul anticipatelor, dar probabil presiunile care au venit dinspre Cotroceni, dinspre propriul partid...", a mai spus Tăriceanu.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News